D******** G********* A* C******* T***** F*****
ContestatorC******** P*** D*** C********
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Dănuleasa Gabriel privind pe intimata C.N.A.D.N.R. SA D.R.D.P. Constanţa. Dispune restituirea către petent a sumei de 960 lei reprezentând cauţiunea achitată în dosarul 468/202/2015 cu recipisa CEC nr. 443657 din 12.03.2015 şi consemnată în Registrul de valori al Judecătoriei Călăraşi la poziţia nr.97/2016. Cu drept de recurs în 30 de zile de la pronunţare pentru petent şi de la comunicare pentru intimată, cerere ce se va depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată în şedinţa publică azi 29.09.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 29.09.2016Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul debitor Dănuleasa Gabriel în contradictoriu cu creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa. Dispune anularea actelor de executare silită întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc Copuzeanu Florin Traian, la cererea creditoarei COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, în dosarul de executare nr 1069/2014 în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei: seria R 11 nr. 0391931/31.10.2011 privind pe debitorul Dănuleasa Gabriel ; respectiv adresa de înfiinţare a popririi emisă în dosarul de executare nr. 1069/2014 din data de 5.11.2014 ; încheierea pronunţată în camera de consiliu la 6.10.2014 a Judecătoriei Călăraşi dosar 6119/202/2014 ; încheierea din 05.11.2014 emisă de BEJ Copuzeanu Frorin Traian . Dispune restituirea către contestator a sumei de 96 lei reprezentând cauţiune consemnată cu recipisa nr 3427413/1/12.03.2015 şi înregistrată în Registrul de valori al Judecătoriei Călăraşi la poziţia nr 113/2015 cum şi a sumei de 72 lei reprezentând taxa de timbru achitată cu chitanţa nr.998817/28.01.2015.. Obligă creditoarea CNADNR- prin DRDP Constanţa către creditor la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată respectiv onorariu avocat. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 255/2016 din 01.02.2016Pentru a delibera în cauză amână pronunţarea la data de 01.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2016În vederea repunerii pe rol pentru continuarea judecăţii acordă termen la data de 28 ian 2016
Incheiere de sedinta secreta din 07.01.2016Admite cererea de suspendare a executării silite formulate de contestator. Dispune suspendarea executării silite începute în dosarul de executare nr.1069/2014 al B.E.J. COPUZEANU FLORIN TRAIAN până la soluţionarea contestaţiei la executare. Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la comunicare la Tribunalul Călăraşi, cererea urmând a se depune la Judecătoria Călăraşi. În temeiul art.413 alin.1 pct.1 C.p.c. dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.472/202/2015 având ca obiect plângere contravenţională Cu drept de recurs pe toată durata suspendării la Tribunalul Călăraşi, cererea urmând a se depune la Judecătoria Călăraşi.
Incheiere suspendare din 12.03.2015