T**** M***** A*** C* D******** A***
ReclamantM********* M****** F******** P********* S****** S* P********** V********
PârâtC****** S********* D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtC****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul TIUCĂ MARIUS ALIN, (cu domiciliul în) , în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE – COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULŢI, (cu sediul în) şi DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MUREŞ- COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULŢI (cu sediul în), şi în consecinţă: Dispune anularea Deciziei nr. 7709/11.07.2014 emisă de pârâta de rang I precum şi a Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4371/29.04.2014, emis de pârâta de grad II. Dispune obligarea pârâtei de rang II DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MUREŞ- COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULŢI la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap pentru reclamant, cu încadrarea acestuia în grad de handicap cu deficienţă funcţională gravă, cu asistent personal şi indemnizaţie de însoţitor. Obligă pârâtele la plata în favoarea reclamantului în solidar a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs care se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în condiţiile prevăzute de art. 396 alin.2 Cod procedură civilă azi, 06.07.2016.
Hotarare 488/2016 din 06.07.2016Având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul prevederilor art. 396 alin.1 Cod procedură civilă, va amâna pronunţarea la data de 06 iulie 2016, pronunţarea urmând a se face în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2016acordă termen la data de 22.06.2016, în vederea comunicării către părţi a raportului de expertiză medico- legală. în copie xerox.
Incheiere de sedinta din 20.05.2016acordă termen la data de 20.05.2015, în vederea efectuării unei noi expertize medico- legale de către IML Mureş. Va dispune emiterea unei adrese către IML Mureş,cu solicitarea efectuării unui nou raport de expertiză medico-legală pentru reclamant.
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Admite excepţia nulităţii relative a raportului de expertiză medico - legală, constatând faptul că este incident art. 175 Cod procedură civilă, Acordă termen la 04.04.2016, în vederea efectuării raportului de expertiză medico-legală de către Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 26.02.2016în temeiul prevederilor art. 248 alin.3 Cod procedură civilă, acordă termen la data de 26.02.2016, termen la care se va pune în discuţie excepţia nulităţii absolute a raportului de expertiză medico - legală efectuat în cauză.
Incheiere de sedinta din 19.02.2016acordă termen la data de 19.02.2016, în vederea introducerii în cauză din oficiu a emitentului actului administrativ atacat, respectiv a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Hndicap Tg.Mureş.
Incheiere de sedinta din 22.01.2016acordă termen la 22.01.2015, în vederea emiterii unei adrese către Institutul de Medicină Legală Mureş, în vederea efectuării unei expertize medico - legale.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, ca neîntemeiată. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 14 decembrie 2015, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015acordă termen la data de 03 noiembrie 2015,pentru a da posibilitate reprezentatei reclamantului să depună la dosar obiectivele expertizei medico -legale.
Incheiere de sedinta din 16.10.2015acordă termen la data de 16.10.2015,având în vedere cererea de amânare depusă la dosar de către reprezentantul ales al reclamantului
Incheiere de sedinta din 04.09.2015Emiterea unei adrese către pârât.
Incheiere de sedinta din 09.06.2015