S* S*** I***** G*** S** C* D** A*** L* S**** C*********** Ş* A********
ReclamantP******* M*********** C******
PârâtP******* M*********** C******
PârâtM*********** C******
PârâtConexează cauza la dosarul înregistrat sub nr.6759/3/2014 aflat la poziţia 5 CA. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.03.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 08.03.201608.03.2016 Completul 7Ca ora 8.30 sala 221 pentru discutarea excepţiei de conexitate cu privire la dosarul nr. 6759/3/2014
Incheiere de sedinta din 23.02.2016Rezoluţie 30 ianuarie 2016 Dosarul a fost primit de judecător la data de 27 ianuarie 2016. Întrucât, potrivit art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti - Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă, cu modificările şi completările ulterioare; Constatând că pe rolul acestei instanţe se află şi dosarul nr. 6759/3/2014 privind aceleaşi părţi, obiect şi cauză, cum a arătat reclamanta prin cererea de complinire a lipsurilor din 22.01.2015 depusă în procedura de regularizare, cerere ce nu a fost soluţionată încă, cu termen de judecată următor acordat în data de 23.02.2016, Dispune înaintarea cauzei completului C7 CA din cadrul instanţei pentru termenul de judecată din 23.02.2016, în vederea aprecierii asupra excepţiei de conexitate, faţă de dispoziţiile art. 138 şi art. 139 alin. 1, 2 şi 3 Cod procedură civilă. Se vor cita părţile. PREŞEDINTE,
din 01.02.2016