Dosar 4741/86/2015 din 14.09.2015

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4741/86/2015
Data dosar:
14.09.2015
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M********* J********, invocată de acesta prin întâmpinare. Admite cererea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâţii să stabilească reclamantului, salariul de bază şi sporurile potrivit art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG 83/2014 aprobat prin Legea 71/2015, la nivelul maxim de salarizare în cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului aferent funcţiei, treptei, gradaţiei şi clasei reclamantului, începând cu data de 09.04.2015. Obligă pârâţii să plătească reclamantului, diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate, începând cu data de 09.04.2015 – 01.12.2015, pentru funcţia de referent specialist II, gradaţia 3, clasa 49, precum şi diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate, începând cu data de 01.12.2015, pentru funcţia de referent specialist I, gradaţia 3, clasa 55. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2016,

    Hotarare 623/2016 din 23.05.2016
  • Sedinta din data de 09.05.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 23 mai 2016. Pronunţată în şedinţa publică din 09 mai 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2016
  • Sedinta din data de 31.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână cauza

    - pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 31.03.2016
  • Sedinta din data de 07.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Repus pe rol

    În baza art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Dispune efectuarea unei adrese către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, să comunice nivelul salariilor acordate angajaţilor încadraţi pe aceeaşi clasă şi acelaşi grad profesional cu a reclamantului, respectiv referent specialist II, gradaţia 3, clasa 49, până la data de 01.01.2015, relaţiile urmând a fi însoţite de dovezi, respectiv decizii nominale ale salariaţilor respectivi, referitoare la încadrarea lor, anterior datei menţionate, în grila de salarizare specificată mai sus, fluturaşi de salarii, state de funcţii şi de plată, precum şi nivelul maxim de salarizare, cu precizarea că tabelele trimise anterior nu sunt însoţite de astfel de dovezi, conţinând elemente generale, nu concrete cu privire la încadrarea în grila de salarizare a angajaţilor. Dispune citarea părţilor pentru termenul de judecată din 31 martie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din 7 martie 2016.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2016
  • Sedinta din data de 29.02.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 7 martie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din 29 februarie 2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.02.2016
  • Sedinta din data de 15.02.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 29 februarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din 15.02.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2016
  • Sedinta din data de 26.01.2016 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil old
  • Amână cauza

    - pentru studierea documentaţiei depusă la dosar

    Incheiere de sedinta din 26.01.2016
  • Sedinta din data de 12.01.2016 la ora 11:00

    Complet: C5F LM civil old
  • Amână cauza

    - pentru administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 12.01.2016
  • Sedinta din data de 04.12.2015 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de apărătorul reclamantului. Pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că reclamantul are reşedinţa în jud. Suceava. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea aspectelor privitoare la competenţă. Amână judecarea cauzei pentru data de 12 ianuarie 2016, ora 11,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD