D*** A***** D***
IntimatRespinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti privind luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical faţă de numitul D.A.D. Conform art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 200 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2015.
Incheiere finala dezinvestire din 17.09.2015Acorda un nou termen de camera preliminară având in vedere lipsa intimatului si a aparatorului acestuia. Se emite adresa catre Baroul Arges - in atenţia domnului avocat Georgescu Adrian, sa se prezinte la următorul termen, întrucât lipsa sa duce la tergiversarea soluţionării cauzei, cu menţiunea ca in caz de neprezentare i se va aplica amenda judiciara. Se citează intimatul la adresa de domiciliu. Termen camera preliminara 17.09.2015. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 28 Iulie 2015.
Incheiere camera preliminara din 28.07.2015Acorda un nou termen de camera preliminara pentru respectarea principiului continuitatii completului de judecata, dar si pentru a posibilitate intimatului sa discute cu aparatorul desemnat din oficiu. Pune in vedere intimatului sa se prezinte necitat la următorul termen. Termen camera preliminară 28.07.2015. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 25 Iunie 2015.
Incheiere camera preliminara din 25.06.2015Admite cererea formulata apărătorul intimatului si acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu acesta. Se reia procedura de citare cu intimatul atât la adresa de domiciliu, cat si prin afişare la uşa instanţei. Acorda termen de camera preliminară la data de 25.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2015.
Incheiere camera preliminara din 28.05.2015EROARE. CAMERA PRELIMINARA
Admite cererea formulata de reprezentantul Parchetului si acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu intimatul. Se efectuează verificări in baza de date D.E.P.A.P.D., cu privire la domiciliul actual al acestuia. Se reia procedura de citare cu acesta atât la adresa rezultata in urma verificărilor, cat si prin afişare la uşa instanţei. Acorda termen de camera preliminara la 28.05.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2015.
Incheiere camera preliminara din 30.04.2015