P***** S**** V*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, cu aplicarea şi a prevederilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală, ale art. 43 alin.5 Cod penal şi art. 79 alin.3 Cod penal, văzând şi prevederile art. 61 alin.2 şi alin.4 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul P.S.V., la pedeapsa de 250 de zile amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 61 alin. 2 Cod penal stabileşte un cuantum de 20 lei pentru o zi - amendă, urmând ca inculpatul să execute amenda penală în cuantum de 5000 lei. Amenda penală aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă se va executa conform prevederilor art. 559 Cod procedură penală. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul sustrageri cu rea credinţă de la executarea acesteia. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi,15 aprilie 2016.
Hotarare 78/2016 din 15.04.2016stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la 15 aprilie 2016
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Pentru a se prezenta inculpatul.
Incheiere de sedinta din 12.02.2016Pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1263/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 15.10.2015, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul P S V trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin.1 Cod penal. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 11 decembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 11.12.2015