Dosar 4767/314/2015 din 07.07.2015

acţiune oblică


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4767/314/2015
Data dosar:
07.07.2015
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
acţiune oblică
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată ?i precizată de reclamanta A****** I***** în contradictoriu cu pârâ?ii A************ C***** O*****, prin curator special av. Crăciunescu Cezar din cadrul Baroului Suceava, ?i A************ E****. Constată că pârâ?ii A************ C***** O***** ?i A************ E**** au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune în devălmă?ie: 1. imobilul teren - curţi construcţii cu suprafaţa de 396 mp, precum şi casa de locuit cu anexe gospodăreşti amplasate pe acesta şi situate în satul Rotunda, com. Liteni, jud. Suceava identică cu parcela nr. 1 CC a corpului de proprietate 31059 înscrisă în CF nr. 31059 a UAT Liteni, dobândită de pârâţii A************ C***** O***** şi A************ E**** conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 250 din data de 21.01.2004 de către B.N.P. „Cârligeanu Virginia Laura”, cu o valoare de pia?ă de 8300 lei (terenul) ?i 13.400 lei (casa ?i anexele) conform Raportului de expertiză evaluatorie imobiliară întocmit de expertul tehnic judiciar Cucu Stelica (f. 333 – 364); 2. suprafa?a de 1224 mp teren arabil situat în satul Rotunda, com. Liteni – intravilan, identică cu parcela nr. 2A, a corpului de proprietate 31059, înscrisă în CF nr. 31059 a UAT Liteni, dobândită de pârâţii A************ C***** O***** şi A************ E****, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 250 din data de 21.01.2004 de către B.N.P. „Cârligeanu Virginia Laura”, cu o valoare de pia?ă de 25.700 lei conform Raportului de expertiză evaluatorie imobiliară întocmit de expertul tehnic judiciar Cucu Stelica (f. 333 – 364); 3. suprafa?a de teren arabil de 10.303 mp situat în extravilanul oraşului Liteni, jud. Suceava, la locul numit „Şomuz”, identică cu parcela nr. 1A a corpului de proprietate 1770 înscrisă în CF nr. 31338 a UAT Liteni, dobândită de pârâţii A************ C***** O***** şi A************ E**** conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4045 din data de 29.09.2008 de către B.N.P. „Ovidiu Busuioc”, cu o valoare de pia?ă de 48.000 lei conform Raportului de expertiză evaluatorie imobiliară întocmit de expertul tehnic judiciar Cucu Stelica (f. 333 – 364). Constată că masa partajabilă are o valoare totală de 95.400 lei, superioară cu 75.400 lei crean?ei reclamantei în cuantum de 20.000 lei, de?inute împotriva pârâtului A************ C***** O***** în baza titlului executoriu reprezentat de Sentin?a penală nr. 151 pronun?ată de Tribunalul Suceava la data de 26.09.2012 în dosarul nr. 524/39/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 30 pronun?ată de Curtea de Apel Suceava la data de 28.02.2013 în dosarul nr. 524/39/2012* (f. 15-27) ?i, pe cale de consecin?ă, În baza art. 353 C.civ., constată că pârâ?ii au avut, fiecare, o contribuţie egală de 50% la dobândirea bunului comun reprezentat de suprafa?a de teren arabil de 10.303 mp situat în extravilanul oraşului Liteni, jud. Suceava, la locul numit „Şomuz”, identică cu parcela nr. 1A a corpului de proprietate 1770 înscrisă în CF nr. 31338 a UAT Liteni, dobândită de pârâţii A************ C***** O***** şi A************ E**** conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4045 din data de 29.09.2008 de către B.N.P. „Ovidiu Busuioc”, cu o valoare de pia?ă de 48.000 lei conform Raportului de expertiză evaluatorie imobiliară întocmit de expertul tehnic judiciar Cucu Stelica (f. 333 – 364) ?i că fiecăruia îi revine o cotă parte de 1/2 din dreptul de proprietate asupra acestuia. Dispune sistarea stării de coproprietate a pârâ?ilor asupra bunului comun reprezentat de suprafa?a de teren arabil de 10.303 mp situat în extravilanul oraşului Liteni, jud. Suceava, la locul numit „Şomuz”, identică cu parcela nr. 1A a corpului de proprietate 1770 înscrisă în CF nr. 31338 a UAT Liteni, dobândită de pârâţii A************ C***** O***** şi A************ E**** conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4045 din data de 29.09.2008 de către B.N.P. „Ovidiu Busuioc”, cu o valoare de pia?ă de 48.000 lei conform Raportului de expertiză evaluatorie imobiliară întocmit de expertul tehnic judiciar Cucu Stelica (f. 333 – 364). Atribuie, în natură, în lotul pârâtei A************ E**** suprafa?a de teren arabil de 10.303 mp situat în extravilanul oraşului Liteni, jud. Suceava, la locul numit „Şomuz”, identică cu parcela nr. 1A a corpului de proprietate 1770 înscrisă în CF nr. 31338 a UAT Liteni, dobândită de pârâţii A************ C***** O***** şi A************ E**** conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4045 din data de 29.09.2008 de către B.N.P. „Ovidiu Busuioc”, cu o valoare de pia?ă de 48.000 lei conform Raportului de expertiză evaluatorie imobiliară întocmit de expertul tehnic judiciar Cucu Stelica (f. 333 – 364). În vederea egalizării loturilor, stabile?te în favoarea pârâtului A************ C***** O***** dreptul de crean?ă constând în suma de 24.000 lei, din care obligă pârâta A************ E**** la plata în favoarea reclamantei a sumei de 20.000 lei cu titlu de crean?ă de?inută împotriva pârâtului A************ C***** O***** în baza Sentin?ei penale nr. 151 pronun?ată de Tribunalul Suceava la data de 26.09.2012 în dosarul nr. 524/39/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 30 pronun?ată de Curtea de Apel Suceava la data de 28.02.2013 în dosarul nr. 524/39/2012*. Obligă pârâtul A************ C***** O***** la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1552,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pârâta A************ E**** la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1552,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, obligă pârâ?ii A************ C***** O***** ?i A************ E**** la plata în favoarea statului a câte 629,25 lei fiecare, reprezentând în total 1/2 din ajutorul public judiciar acordat reclamantei sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru conform Încheierii pronun?ate la data de 21.09.2015 în dosarul nr. 4767/314/2015 al Judecătoriei Suceava, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 502 din OU.G. nr. 51/2008, obligă reclamanta la restituirea în favoarea statului a sumei de 1258,50 lei reprezentând 1/2 din ajutorul public judiciar acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru conform Încheierii pronun?ate la data de 21.09.2015 în dosarul nr. 4767/314/2015 al Judecătoriei Suceava, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 21 din O.U.G. nr. 51/2008, dispune emiterea unei adrese către Ora?ul Liteni, jud. Suceava pentru a urmări îndeplinirea de către păr?i a obliga?iilor de plată a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Respinge cererea în rest, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, în condi?iile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, data de 15.04.2019.

    Hotarare 1745/2019 din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 12.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 15.04.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 12.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12.04.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 09.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 26.03.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 09.04.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 26.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26.03.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 14.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 06.12.2018 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului în cuantum de 1000 lei, în contul exp. Chihaia Dalia, până la următorul termen de judecată. Emite, din oficiu, adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a înainta o copie de pe chitan?a cu numărul 183920436 emisă la data de 10.05.2018 reprezentând dovada plă?ii sumei de 1000 lei pentru exp. Chihaia Dalia, cu titlu de diferen?ă onorariu definitiv. Prorogă discutarea asupra cererii de încuviin?are a onorariului definitiv, solicitat de exp. Cucu Stelica, la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantei, prin apărător ?i prim pârâtului, prin curator special, precum ?i secund pârâtei, prin cita?ie, ca în măsura în care în?eleg să formuleze obiec?iuni fa?ă de raportul de expertiză, să le depună în scris, cu cel pu?in 3 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea decăderii din dreptul de a le propune. Amână judecarea cauzei la data de 14.03.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează pârâ?ii (pârâtul prin publicitate), reclamanta având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.12.2018.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2018
  • Sedinta din data de 06.09.2018 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Reiterează obligaţia reclamantei de a depune dovada achitării diferenţei de onorariu definitiv de expertiză în sumă de 1000 lei, în sensul celor dispuse şi la termenele anterioare, până cel târziu la următorul termen de judecată. Revine cu adresă către expert Cucu Stelica, în sensul filei 310 dosar. Amendează expertul Cucu Stelica cu amendă judiciară în cuantum de 300 lei. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 191 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Executorie cu privire la amendă. Amână judecarea cauzei la data de 06.12.2018, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează pârâ?ii (pârâtul prin publicitate), reclamanta având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2018
  • Sedinta din data de 03.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către doamna expert Cucu Stelica cu menţiunea de a întocmi şi depune lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform obiectivelor încuviinţate pentru această expertiză, sub sancţiunea amenzii judiciare prev. de art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 06.09.2018, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, pârâtul A************ C***** O***** prin publicitate, la ultimul domiciliu cunoscut, prin afi?are la u?a instan?ei ?i prin afi?are pe portalul instan?elor judecătore?ti ?i prin curator special, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 03.05.2018

    Incheiere de sedinta din 03.05.2018
  • Sedinta din data de 16.03.2018 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta A****** I*****. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 16.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2018
  • Sedinta din data de 09.02.2018 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Fixează termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public formulată de reclamantă în şedinţa camerei de consiliu din data de 16.03.2018. Pune în vedere apărătorului reclamantei, avocat Maxim Flavius ca, pentru termenul de judecată din data de 16.03.2018, să depună la dosarul cauzei, declaraţia pe proprie răspundere semnată olograf de către reclamantă în care să precizeze dacă a mai beneficiat de ajutor public judiciar în cele 12 luni anterioare formulării cererii şi, în caz afirmativ, să arate sub ce formă, în ce cauză şi în ce cuantum. Emite adresă către primăria de domiciliu a reclamantei cu menţiunea de a realiza un raport de anchetă socială din care să rezulte existenţa bunurilor mobile şi/sau imobile ale acesteia şi ale membrilor familiei sale conform evidenţei fiscale, precum şi orice alte date informaţii relevante pentru soluţionarea cererii. Emite adresă către AJ.F.P. Suceava pentru a comunica date cu privire la veniturile impozabile ale reclamantei din perioada decembrie 2017 - februarie 2018. Pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei orice fel de dovezi din care să rezulte veniturile sale şi ale membrilor de familie, să precizeze numărul membrilor familiei precum şi să depună dovezi cu privire la obligaţiile sale de plată sau de întreţinere curente, în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din OUG 51/2008. În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin.1 pct.2 lit. d) C.pr.civ., aplică domnului expert Flocea Mihai o amendă judiciară în valoare de 300 de lei. Cu drept de cerere de reexaminare in termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 191 alin. 2 C.p.c. Executorie. Dispune înlocuirea expertului Flocea Mihai, faţă de omisiunea depunerii lucrării timp de 14 luni. Desemnează prin tragere la sorţi, pe doamna expert Cucu Stelica pentru a efectua în cauză expertiza evaluatorie încuviinţată. Emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava cu menţiunea de a asigura transferul onorariului provizoriu de expert din contul domnului expert Flocea Mihai în contul doamnei expert Cucu Stelica şi de a confirma prin adresă acest transfer până la următorul termen. Emite adresă către doamna expert Cucu Stelica cu menţiunea de a întocmi şi depune lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform obiectivelor încuviinţate pentru această expertiză. Emite adresă către expertul Flocea Mihai cu menţiunea că a fost înlocuit din cauză. Amână judecarea cauzei la data de 03.05.2018, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, pârâtul A************ C***** O***** prin publicitate, la ultimul domiciliu cunoscut, prin afi?are la u?a instan?ei ?i prin afi?are pe portalul instan?elor judecătore?ti ?i prin curator special, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 09.02.2018.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2018
  • Sedinta din data de 24.11.2017 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către expert Flocea Mihai, în sensul filei 223 dosar, sub sanc?iunea amenzii judiciare prev. de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă. De asemenea, i se va solicita să efectueze o nouă deplasare în teren pentru a vizualiza imobilele construcţii şi în interior, iar nu doar prin luarea în considerare a aspectelor constatate în exterior. Se vor cita pârâţii cu menţiunea de a permite expertului accesul în locuinţă, urmând ca în caz contrar să se pună în discuţie efectuarea expertizei prin concursul forţei publice. Încuviinţează onorariul definitiv pentru expertul tehnic judiciar Chihaia Dalia, în cuantum total de 1500 lei. Executorie. Se va comunica prezenta încheiere Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava, în baza art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000. Stabileşte în sarcina reclamantei, prin reprezentantul convenţional, obligaţia de plată a sumei de 1000 lei reprezentând diferenţa onorariului definitiv de expert. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovada achitării sumei de 1000 lei, până cel târziu la următorultermen de judecată, sub sancţiunea suspendării judecăţii prevăzută de art. 242 alin. (1) Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant convenţional, că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar în termen de 5 zile, în condiţiile prevăzute de art. 14 din OUG nr. 51/2008. Amână judecarea cauzei la data de 9 februarie 2018, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, pârâtul A************ C***** O***** prin publicitate, la ultimul domiciliu cunoscut, prin afi?are la u?a instan?ei ?i prin afi?are pe portalul instan?elor judecătore?ti ?i prin curator special, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 24.11.2017.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2017
  • Sedinta din data de 15.09.2017 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantei ca în măsura în care în?elege să formuleze obiec?iuni la raportul de expertiză topo-cadastrală, să le depună la dosarul cauzei cu cel pu?in 3 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea decăderii din dreptul de a le propune, Se vor cita pârâ?ii cu câte un exemplar de pe raportul de expertiză topo-cadastrală, cu men?iunea ca în măsura în care în?eleg să formuleze obiec?iuni faţă de acesta să le depună la dosarul cauzei cu cel pu?in 3 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea decăderii din dreptul de a le propune, Se va reveni cu adresă către expert Flocea Mihai, inclusiv la adresa din comuna Pojorâta, strada Valea Pojorâtei nr. 1023, jud. Suceava indicat de către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava cu men?iunea de a depune raportul de expertiză cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prev. de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Dispune citarea pârâtului Apetrechioaie prin publicitate, la ultimul domiciliu cunoscut, prin afi?are la u?a instan?ei ?i prin afi?are pe portalul instan?elor judecătore?ti ?i printr-un curator special, Desemnează prin tragere la sorţi curator special pe domnul avocat Crăciunescu Cezar aflat la nr. 38 pe lista pusă la dispozi?ie de Baroul Suceava, cu o copie de pe raportul de expertiză şi cu menţiunea ca în măsura în care în?elege să formuleze obiec?iuni la raportul de expertiză topo-cadastrală, să le depună la dosarul cauzei cu cel pu?in 3 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea decăderii din dreptul de a le propune, Se va emite adresă către Baroul Suceava cu men?iunea că în cauză a fost desemnat curator special pentru pârât domnul avocat Crăciunescu Cezar, Pune în sarcina reclamantei obliga?ia de a achita suma de 200 lei cu titlu de remunera?ie provizorie pentru curatorul special, până cel târziu la următorul termen de judecată, sub sanc?iunea suspendării judecă?ii prevăzută de art. 242 alin. (1) Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei că poate formula cerere de ajutor public judiciar cu privire la această sumă, în termen de 5 zile de la data ?edin?ei, înso?ită de înscrisurile prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008. Amână judecarea cauzei la data de 24.11.2017, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 15.09.2017.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2017
  • Sedinta din data de 19.05.2017 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adrese către exper?i în sensul filelor 170, 171 în vederea realizării rapoartelor de expertiză ?i depunerii lor cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prev. de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Se va reface procedura de citare fa?ă de pârâ?i, A************ C***** O***** ?i la adresa din Italia, Torino, localitatea Coaze, Piazza Gramsci, Amână judecarea cauzei la data de 15.09.2017, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 19.05.2017.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2017
  • Sedinta din data de 07.04.2017 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va relua procedura de citare faţă de pârâtul Apetrăchioaie Onorel Costel ?i pe Regulamentul Consiliului European pentru comunicarea actelor de procedură, Se va reveni cu adresă către domnul expert Flocea Mihai, cu menţiunea de a realiza raportul de expertiză evaluatorie ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Se va reveni cu adresă către doamna expert Chihaia Dalia, cu menţiunea de a realiza raportul de expertiză topo-cadastrală ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă. Pune în vedere doamnei expert Chihaia Dalia să depună toate diligen?ele pentru efectuarea măsurătorilor în teren. În măsura în care resimte starea de temere să apeleze la organele de urmărire penală competente, având în vedere aspectele învederate prin cererea de înlocuire, din care nu rezultă elemente cum că pârâ?ii ar fi împiedicat în mod efectiv realizarea măsurătorilor în teren. De asemenea, în măsura în care doamna expert va întâmpina dificultă?i, opozi?ie din partea pârâ?ilor la realizarea raportului de expertiză va pune în discu?ie citarea păr?ilor în Cameră de Consiliu în vederea autorizării folosirii for?ei publice. Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2017, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 07.04.2017.

    Incheiere de sedinta din 07.04.2017
  • Sedinta din data de 17.02.2017 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va relua procedura de citare cu pârâtul Apetrăchioaie Onorel Costel ?i la adresa din Italia, Se va reveni cu adresă către doamna expert Chihaia Dalia, cu menţiunea e a realiza raportul de expertiză topo-cadastrală ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Se va reveni cu adresă către domnul expert Flocea Mihai, cu menţiunea e a realiza raportul de expertiză evaluatorie ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2017, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 17.02.2017.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2017
  • Sedinta din data de 16.12.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va cita pârâtul Apetrăchioaie Onorel Costel ?i la adresa din Italia indicată de acesta în apelul formulat împotriva unei alte sentin?e, Se vor cita pârâ?ii cu men?iunea de a permite accesul expertului în vederea identificării ?i măsurării terenurilor în litigiu, cu men?iunea că, în cazul în care vor opune rezisten?ă sau vor împiedica în orice alt mod efectuarea lucrărilor, instan?a va putea socoti ca fiind dovedite afirma?iile făcute de către partea adversă cu privire la împrejurările de fapt ce fac obiectul expertizei, astfel cum prevede art. 335 alin. (4) Cod procedură civilă, cheltuielile efectuate cu expertiza până la data refuzului urmând a fi suportate de către partea care s-a opus efectuării acesteia, Se va reveni cu adresă către doamna expert Chihaia Dalia, prin care i se va aduce la cuno?tin?ă obligaţia de a realiza raportul de expertiză topo-cadastrală ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Se va reveni cu adresă către domnul expert Flocea Mihai, prin care i se va aduce la cuno?tin?ă obligaţia de a realiza raportul de expertiză evaluatorie ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2017, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 16.12.2016.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2016
  • Sedinta din data de 28.10.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către doamna expert Chihaia Dalia, prin care i se va aduce la cuno?tin?ă obligaţia de a realiza raportul de expertiză topo-cadastrală ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Se va reveni cu adresă către domnul expert Flocea Mihai, prin care i se va aduce la cuno?tin?ă obligaţia de a realiza raportul de expertiză evaluatorie ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sanc?iunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură civilă, Se va efectua adresă către Poli?ia ora?ului Liteni cu men?iunea de a se deplasa la domiciliile identificate ca fiind ale pârâ?ilor în ?ară ?i de a verifica dacă ace?tia locuiesc efectiv la aceste adrese ?i de a comunica rezultatul cercetărilor, Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2016, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 28.10.2016.

    Incheiere de sedinta din 28.10.2016
  • Sedinta din data de 09.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va efectua adresă către doamna expert Chihaia Dalia, căreia i se vor comunica obiectivele încuviinţate şi prin care i se va aduce la cuno?tin?ă obligaţia de a realiza raportul de expertiză topo-cadastrală ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, Se va efectua adresă către domnul expert Flocea Mihai, căruia i se vor comunica obiectivele încuviinţate şi prin care i se va aduce la cuno?tin?ă obligaţia de a realiza raportul de expertiză evaluatorie ?i de a-l depune cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, Pune în vedere reclamantei să precizeze cererea sa de obligare a pârâtului la plata unei sulte direct reclamantei, Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2016, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 09.09.2016.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2016
  • Sedinta din data de 01.07.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Încuviin?ează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba constând în expertiza topo-cadastrală de specialitate ?i evaluatorie imobiliară, Prin tragere la sor?i, desemnează expert în specialitatea topo-cadastrală pe doamna Chihaia Dalia, aflată la nr. 6 pe lista de exper?i pusă la dispozi?ie de Biroul Local de Expertize Suceava, Stabile?te în sarcina reclamantei obliga?ia de a achita onorariul provizoriu de 500 lei în termen de 5 zile, sub sanc?iunea decăderii, Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Suceava pentru a încuno?tin?a această institu?ie privind desemnarea în cauză în calitate de expert a doamnei Chihaia Dalia, pentru realizarea expertizei topo-cadastrale, Pune în vedere reclamantei să formuleze în scris obiective pentru expertiza încuviin?ată, Prin tragere la sor?i, desemnează expert evaluator pe domnul Flocea Mihai, aflat la nr. 13 pe lista de exper?i pusă la dispozi?ie de Biroul Local de Expertize Suceava, Stabile?te în sarcina reclamantei obliga?ia de a achita onorariul provizoriu de 500 lei în termen de 5 zile, sub sanc?iunea decăderii, Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Suceava pentru a încuno?tin?a această institu?ie privind desemnarea în cauză în calitate de expert a domnului Flocea Mihai pentru realizarea expertizei evaluatorie, Pune în vedere reclamantei să formuleze în scris obiective pentru expertiza încuviin?ată, Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâ?ilor, sens în care dispune citarea acestora cu men?iunea personal la interogatoriu, sub sanc?iunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei, ca pentru următorul termen de judecată, să aibă asupra sa lista cu întrebările pe care dore?te să le adreseze pârâ?ilor la interogatoriu, Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2016, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 01.07.2016.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2016
  • Sedinta din data de 15.04.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • 413 NCPC/244 CPC

    În baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 12705/314/2014 al Judecătoriei Suceava. Cu recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 15.04.2016.

    Incheiere suspendare din 15.04.2016
  • Sedinta din data de 18.03.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Respinge ca neîntemeiată sesizarea din oficiu cu privire la îndreptarea erorii materiale faţă de împrejurarea că obligaţia de plată a sumei de 10 lei a fost pusă doar în sarcina reclamantei astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 29.01.2016. Se va emite adresă către Tribunalul Suceava să ne comunice dacă există înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava apelul exercitat de către pârâţii din prezenta cauză împotriva hotărârii pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 12705/314/2014 în dosarul având ca obiect acţiune pauliană, şi de a ne comunica care este stadiul apelului şi termenul de judecată. Prorogă discutarea chestiunii suspendării facultative după primirea răspunsului de la Tribunalul Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2016 pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2016.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2016
  • Sedinta din data de 29.01.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Se va efectua din oficiu o copie de pe cererea de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate, pe cheltuiala reclamantei, stabilind în sarcina acesteia obligaţia de a achita suma de 10 lei până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2016, pentru când se va cita pârâta A************ E**** cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la primirea citaţiei sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, pârâtul şi reclamanta cu menţiunea de a achita suma de 10 lei până la următorul termen de judecată, reprezentând contravaloare copii înscrisuri din dosar, sub sancţiunea suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2016.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2016
  • Sedinta din data de 22.01.2016 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29 ianuarie 2016, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, Se vor efectua verificări în baza de date DEPABD cu privire la domiciliile cu care figurează pârâţii, Pune în vedere reclamantei să facă demersuri şi să indice noile domicilii ale pârâţilor şi să depună cererea de chemare în judecată şi înscrisurile aferente în exemplare suficiente, în vederea comunicării, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2016.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2016
  • Sedinta din data de 21.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta A****** I*****. Încuviinţează acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.517 lei, stabilite în sarcina acesteia în dosarul civil nr. 4767/314/2015, având ca obiect „acţiune oblică”. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 septembrie 2015.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2015
  • Sedinta din data de 18.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21.09.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD