P******* L******** C*********
ReclamantP******* M******
ReclamantF**** B*** R****** S* C* S***** A*** L* S** Ţ*** Z****************
PârâtF**** B*** R****** S* - S******** P******
PârâtP******* F******
IntervenientAdmite, în parte, cererea. Admite, în parte, cererea de intervenţie. Constată abuzive clauzele prev. de pct.1.2 (dobânda creditului) şi Secţiunea 5(dobânda), numai în ceea ce priveşte stabilirea dobânzii şi în funcţie de marja variabilă a Băncii. Obligă pe intimată să modifice contractul de credit menţionat prin încheierea unui act adiţional prin care să modifice clauzele constatate abuzive – în sensul calculării nivelului dobânzii curente după formula marja băncii, fixă, în valoare de 4,30 % + valoarea indicelui de referinţă LIBOR 3M. Obligă intimata la plata către reclamanţi a sumei de 17448,57 CHF (în lei la data plăţii), reprezentând diferenţa de dobândă între cea stabilită potrivit celor de mai sus şi dobânda efectiv achitată de către reclamanţi pentru perioada 27.09.2008-27.02.2019. Constată abuzive clauzele prevăzute de pct.1.3 lit.c din contract, privind comisionul de conversie, respectiv art. 2 din actele adiţionale nr. 1/23.09.2010 şi 2/10.01.2012, privind comisionul unic de restructurare/pentru servicii prestate. Obligă intimata la plata către reclamanţi a sumei de 1269,96 CHF (în lei la data plăţii), reprezentând comisioane de conversie/restructurare/pentru servicii prestate efectiv achitate de către reclamanţi pentru perioada 27.09.2010-27.06.2012. Respinge în rest cererea de chemare în judecată. Obligă intimata la plata către reclamanţi a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu apel. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 22.05.2019.
Hotarare 3362/2019 din 22.05.2019Amână pronunţarea pentru data de 22.05.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 08.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2019PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează pârâta PIRAEUS BANK ROMANIA SA, cu menţiunea de a înainta la dosar relaţiile ce rezultă din evidenţele sale, cu privire la obiectivele stabilite pentru expertiza tehnică, în raport şi de susţinerile apărătorului acestei părţi, în sensul că se pot înainta relaţii de către bancă care să constituie un răspuns la obiectivele stabilite pentru expertiza tehnică. Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză, cu menţiunea că este ultimul termen acordat în acest sens, urmând ca instanţa să dispună amendarea expertului în cazul în care nu va depune raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 08.05.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2019
Incheiere de sedinta din 13.03.2019PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către reclamanţi şi intervenienţi, cu menţiunea de aşi exprima un punct de vedere, cu privire la solicitarea apărătorului pârâtei, în sensul ca instanţa să revină asupra probei cu expertiză. Se amendează d-na expert B A M, domiciliată în P, str. T nr. , bl. , sc. , ap. , judeţul Argeş, identificată cu CNP , cu suma de 500 lei. Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2019
Incheiere de sedinta din 06.02.2019Încuviinţează cererile de amânare a cauzei, formulate de părţi lipsa raportului de expertiză.. Se revine cu adresă către expertul desemnat, cu avertisment de amendă, în vederea întocmirii şi depunerii lucrării de specialitate, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului ce se va acorda, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării şi cu menţiunea de a acorda prioritate efectuării lucrării având în vedere vechimea dosarului. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 Februarie 2019, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2018
Incheiere de sedinta din 05.12.2018Încuviinţează cererile de amânare a cauzei, formulate de părţi lipsa raportului de expertiză.. Se revine cu adresă către expertul desemnat, cu avertisment de amendă, în vederea întocmirii şi depunerii lucrării de specialitate, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului ce se va acorda, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 05 Decembrie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2018
Incheiere de sedinta din 17.10.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză, formulate în scris de apărătorul reclamantului. Se revine cu adresă către expertul desemnat în vederea întocmirii şi depunerii lucrării de specialitate, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului ce se va acorda, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 Octombrie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2018
Incheiere de sedinta din 05.09.2018Încuviinţează cererile de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză, formulate în scris de către părţi. Se revine cu adresă către expertul nou desemnat în vederea întocmirii şi depunerii lucrării de specialitate, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului ce se va acorda, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 05 Septembrie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018În temeiul art. 187 alin.(1) pct.1) lit.d) NCPC instanţa aplică amendă judiciară expertei Milescu Sonia, domiciliată în sat Călineşti, com. Călineşti, nr. 665 A, jud. Argeş, cu suma de 500 lei pentru nedepunerea raportului de expertiză la mai multe termene de judecată, fiind desemnată la data de 22 Ianuarie 2016 şi timp de 2 ani nedepunerea raportului de expertiză a cauzat amânarea nejustificată şi nesoluţionarea cauzei. În temeiul art.331 C.pr.civ., încuviinţaeză înlocuirea expertei Milescu Sonia prin tragere la sorţi în şedinţă publică de pe lista întocmită şi comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, cu expertul cu nr. 5, respectiv d-na Burlacu Adi Maria. Se emit adrese către expertul nou desemnat pentru a întocmi şi depune lucrarea şi către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a aduce la cunoştinţă înlocuirea expertei Milescu Sonia cu expert Burlacu Adi Maria pentru a să efectua lucrarea de specialitate în prezenta cauză, cu solicitarea transferului de onorariu achitat din contul expertei Milescu Sonia în contul expertei Burlacu Adi Maria. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 Mai 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, conform art.191 alin. (2) NCPC, în ceea ce priveşte măsura amenzii. Executorie. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018Încuviinţează cererile de amânare a cauzei formulate de către părţi. Se revine cu adresă către expertul desemnat, cu avertisment de amendă în raport de data numirii sale ca expert, cauzând tergiversarea soluţionării cauzei, pentru a întocmi şi depune lucrarea de specialitate, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului ce se va acorda, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 Aprilie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018Revine cu adresă către expertul desemnat în vederea întocmirii şi depunerii lucrării de specialitate, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului ce se va acorda, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. Se desprinde cerere de reexaminare a sancţiunii cu amenda, formulată de expert, şi se înaintează comp. registratură în vederea formării unui dosar asociat şi a repartizării aleatorii către alt complet. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28 Februarie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018Încuviinţează cererile de amânare a cauzei, formulat de către părţi, pentru lipsa raportului de expertiză. În temeiul art. 187 alin.(1) pct.1) lit.d) NCPC, aplică amendă judiciară expertei Milescu Sonia, pentru nedepunerea raportului de expertiză la mai multe termene de judecată, fiind desemnată la data de 22 Ianuarie 2016 şi timp de 2 ani nedepunerea raportului de expertiză a cauzat amânarea nejustificată şi nesoluţionarea cauzei. Se revine cu adresă către expert, în vederea depunerii lucrării cu cel puţin 10 zile înaintea termenului acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 Ianuarie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, conform art.191 alin. (2) NCPC în ceea ce priveşte măsura amenzii. Executorie. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2017
Incheiere de sedinta din 22.11.2017Încuviinţează cererea de amânare a cauzei şi de acordare a unui nou termen în vederea depunerii lucrării de specialitate, formulată în scris de expertul desemnat în cauză. Se revine cu adresă către expert, cu avertisment de amendă, în vederea depunerii lucrării la data de 08 Noiembrie 2017, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţită de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 Noiembrie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Se revine cu adresă, cu avertisment de amendă, către expertul desemnat, pentru a întocmi şi depune lucrarea, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului ce se va acorda, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 Octombrie 2017, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017Potrivit disp. Hotărârii nr. 3 din data de 08.06.2017 a adunării generale extraordinare a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, constituită in conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. 1, coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. j din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.09.2017. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, dna Milescu Sonia, cu avertisment amendă, în vederea întocmirii raportului de expertiză. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Încuviinţează cererea formulată de expert şi va reveni cu adresă către expertul cauzei, în vederea depunerii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 14.06.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 10.05.2017Ia act că s-a solicitat amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Încuviinţează cererea formulată de expert şi va reveni cu adresă către expertul cauzei, în vederea depunerii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 10.05.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2017
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Revine cu adresă către expertul cauzei, cu avertisment de amendă, în vederea depunerii raportului de expertiză. Citează părţile. Amână judecarea cauzei la 22.03.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Preschimbă termenul de judecată de la 17.02.2017 la 15.02.2017. Citează părţile. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2017
Incheiere de sedinta din 11.01.2017Revine cu adresă către expertul cauzei, cu avertisment de amendă, în vederea depunerii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 17.02.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2017
Incheiere de sedinta din 06.01.2017In conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară si art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţii de normalitate, echilibru si reala independentă, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 06.01.2017. Menţine dispoziţiile consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul anterior. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2016
Incheiere de sedinta din 04.11.2016In conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară si art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţii de normalitate, echilibru si reala independentă, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 04.11.2016. Menţine dispoziţiile consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul anterior. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2016
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Revine cu adresă către expertul cauzei cu menţiunea de a întocmi şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 16.09.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2016
Incheiere de sedinta din 27.05.2016Revine cu adresă către expertul cauzei cu menţiunea de a întocmi şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 27.05.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2016
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Faţă de relaţiile depuse la dosar de către expertul desemnat în cauză, pune în vedere reclamanţilor prin apărător să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert în cuantum de 1000 lei. Emite adresă către expert Milescu Sonia, şi către BLET Argeş după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului de expert. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată şi va menţine citarea acestora cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu. Amână cauza şi acordă termen la data de 08.04.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2016
Incheiere de sedinta din 22.01.2016Încuviinţează pentru părţi respectiv proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu. Citează reclamanţii cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 358 cod proc civilă. Citează pârâtele cu copie de pe interogatoriul depus la dosar de către reclamanţi şi cu menţiunea de a răspunde şi de a depune la dosar răspunsurile în două exemplare. Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu expertiză contabilă cu obiectivele astfel cum au fost solicitate prin nota de probatoriu depusă la dosar de către apărătorul acestora. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp.art 331C.proc, un expert în specialitatea contabilitate şi anume Milescu Sonia. Raportat la disp. prev. de Legea nr. 193/2000 respinge proba testimonială solicitată de pârâte ca inadmisibilă faţă de teza probatorie indicată. Încuviinţează reclamanţilor un expert consilier. Emite adresă către noul expert în vederea comunicării către instanţă a duratei estimate pentru întocmirea raportului de expertiză, precum şi a costurilor necesare efectuării expertizei. Amână cauza şi acordă termen la data de 22.01.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2015
Incheiere de sedinta din 27.11.2015Apreciază că Judecătoria Piteşti este competentă potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. 1 pct. 8 din C.proc.civ. Respinge excepţia lipsei capacităţii de folosinţă Apreciază că motivele invocate de pârâtă în susţinerea excepţiilor lipsei de interes şi a lipsei de obiect reprezintă în fapt apărări de fond, urmând a fi avute în vedere ca atare de instanţă. Se comunică cerere de intervenţie accesorie către pârâte. Vor fi conceptaţi în cauză cei doi potenţiali intervenienţi, Profeanu Mihai şi P******* F******. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.11.2015, completul C5-3, sala 3, orele 0830, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie. Părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 23.10.2015