B********** I*** A*****
ContestatorRespinge ca inadmisibilă cererea formulată în numele condamnatului B********** I*** A*****, aflat în Penitenciarul Mărgineni. În temeiul disp. art. 275 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal incluzând şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei judiciare condamnatului, în sumă de 130 lei, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa, rămân în sarcina statului (avocat Ştefănescu Octavian - potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 7588/2016 eliberată de Baroul Dâmboviţa la data de 8.12.2015). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei prezentei minute, pentru procuror şi condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.01.2016
Hotarare 38/2016 din 15.01.2016Conceptarea şi citarea condamnatului B********** I*** A***** în calitate de contestator în prezenta cauză, cu datele de stare civilă şi menţiunea „prezenţa obligatorie” la Penitenciarul Mărgineni. Scoate din cauză pe condamnatul Rusu Alexandru Ştefan care în mod greşit a fost conceptat şi citat pentru acest termen de judecată. Menţine împuternicirea avocaţială eliberată de către Baroul Dâmboviţa apărătorului din oficiu – Ştefănescu Octavian. Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2015. Pronunţată în şedinţa publică din 08.12.2015.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015