A******** A***********
InculpatA***** E*************
Parte civilăÎn baza disp. art. 257 alin. 1, 4 Cod penal, condamnă pe inculpatul ATĂNĂSOAIE ADI CRISTIAN, la pedeapsa de 1 ( un ) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 67 alin. 1 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b Cod penal , respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ( doi ) an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 lit. b Cod penal. În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. 1, lit. a, b Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei com. Mihai Eminescu sau în cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Botoşani. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse sau al săvârşiri altei infracţiuni. În baza art. 19, 397 Cod procedură penală raportat la disp. art. 1357, Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Andriş Emanuel George şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 2.500 lei reprezentând daune morale. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform disp. art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.02.2017.
Hotarare 241/2017 din 21.02.2017Amână pronunţarea pe 21 februarie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din 06 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2017Pentru ca inculpatul să îşi exprime poziţia procesuală cu privire la acordul privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amână cauza şi acordă termen la data de 6 februarie.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Amână cauza şi acordă termen la 27 ianuarie 2017, pentru când vor fi citaţi în continuare martorii din lucrări, precum şi inculpatul.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016Având în vedere necesitatea audierii martorilor din lucrări, amână cauza şi acordă termen la data de 15 decembrie, orele 14:30.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Având în vedere lipsa martorilor,amână cauza şi acordă termen la data de 23 noiembrie, pentru când se vor efectua verificări în baza de date cu privire la domiciliul martorilor, urmând a fi citaţi cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.11.2016Pentru a se cita martorii şi a se emite adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, amână cauza şi acordă termen la data de 07.11.2016.
Incheiere de sedinta din 04.10.2016Amâna cauza şi acordă termen la data de 4 octombrie, pentru când se va pune în discuţie administrarea probei testimoniale solicitate. De asemenea, dispune citarea martorilor cu mandat de aducere şi se va solicita fişa de cazier a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016Având în vedere necesitatea audierii martorului C. N-G., instanţa dispune, în temeiul art. 283 (2) CPP amendarea acestuia cu suma de 1000 lei, cu posibilitatea de a formula cerere de anulare sau reducere a amenenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Totodată, dispune citarea în continuarea cu emiterea unui mandat de aducere a acestuia şi a martorilor G.M.C. şi N.B.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016În vederea administrării probelor propuse, amână cauza şi fixează termen de judecată la data de 13 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 10.05.2016În vederea administrării probatoriului cu martori, va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptelor şi justa soluţionare a cauzei instanţa consideră necesară audierea martorilor ce au fost audiaţi şi în faza de urmărire penală. Prin urmare admite cererile reprezentantului parchetului şi al inculpatului şi dispune audierea martorilor Nenişcu Delia, Curcă Narcis-Gabriel, Galan Mădălin Constantin, Ciubotaru Niculina, Onofrei Florin.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Va dispune acordarea unui termen de judecată, pentru când se va cita inculpatul la domiciliul cunoscut şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia. De asemenea, se va emite o adresă la IPJ Botoşani pentru comunicarea fişei de cazier judiciar actualizată a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.02.2016Respinge excepţiile invocate de inculpatul Atănăsoae Adi Cristian ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 1165/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ATĂNĂSOAE ADI CRISTIAN pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, „prev. şi ped. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Atănăsoae Adi Cristian, termenul de judecată urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din 26.11. 2015.
Incheiere camera preliminara din 26.11.2015Amână pronunţarea la data de 26 noiembrie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2015Pentru continuitatea copl.de jud. se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015Amână judecata cauzei pentru ca partea civilă să ia cunoştinţă de excepţiile invocate de inculpat, prin avocat.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015