M****** R**** T* W*** S*****
DebitorD********* P******* - A************ J******** A F********* P****** A****
CreditorC** V****** S* C* S***** P******** A***
CreditorP******* M*** P******
CreditorÎn baza art.167 şi 175 din Legea nr.85/2014 : Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar PROJURIDIC IPURL, cu sediul în com.Bradu, sat Geamăna, str.Păpădiei nr.3, judeţul Argeş. Dispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia. Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune radierea debitoarei, de la ORC. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 31.10.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 943/2019 din 31.10.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 31.10.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.10.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019Judecătorul sindic, în conformitate cu disp. art. 59 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să întocmească următoarele acte, conform atribuţiilor stabilite de art. 58 şi art. 64 din lege: - raportul lunar de activitate - să formuleze eventuale cereri în procedură Fixează : - termen de judecată în şedinţă publică la data de : 24 octombrie 2019 cu citarea părţilor: Prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Cu menţiunea: pentru discutarea raportului final Actele vor fi publicate prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, conform disp.art. 42 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, urmând ca dovezile a fi depuse la dosarul cauzei.
Rezolutie din 23.05.2019Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă termen administrativ de control la data de 23.05.2019, în vederea soluţionării acţiunii în răspundere în baza disp.art.169 din Legea nr.85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună rapoarte de activitate lunare şi să formuleze eventuale cereri în procedură. Cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.02.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Admite cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/20014. Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2019 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.11.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Admite cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/20014. Amână judecarea cauzei la data de 22.11.2018 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.05.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Admite cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/20014. Amână judecarea cauzei la data de 24.05.2018 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.02.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 01.02.2018Admite cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/20014. Amână judecarea cauzei la data de 01.02.2018 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.11.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017Admite cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/20014. Amână judecarea cauzei la data de 09.11.2017 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.06.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Admite cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor debitoarei precum şi a promovării şi soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/20014. Amână judecarea cauzei la data de 08.06.2017 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.03.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017Admite cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor debitoarei precum şi a promovării şi soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere, formulată în baza disp.art.169 din Legea nr.85/20014. Amână judecarea cauzei la data de 30.03.2017 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.11 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2016, având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 15.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş prin care s-a adoptat Memorandumul privind Justiţia, însuşirea memoriului întocmit de AFJR, UNJR, AMR, APR, privind sesizarea Avocatului Poporului, adoptarea unei forme de protest public, în perioada 19 septembrie – 30 septembrie 2016, constând în soluţionarea numai a cauzelor cu caracter urgent şi întocmirea procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, conform comunicatului dat publicităţii. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 septembrie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună dovada publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a anunţului cu privire la depunerea la dosarului cauzei a raportul de evaluare conform disp art 62 alin 2 raportat la disp art 63 alin 1 din Legea 85/2014. Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii, în vederea aprobării regulamentului de vânzare si a preţurilor de pornire a licitaţiei de către Adunarea creditorilor, şi pentru valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecata cauzei la 28 09 2016
Incheiere de sedinta din 25.05.2016Acordă un nou termen de judecată la data de 25.05.2016 pentru continuarea procedurii, pentru a se întocmi raportul de evaluare, urmând a fi convocată adunarea creditorilor în vederea aprobării regulamentului de vânzare şi pentru valorificarea bunurilor debitoarei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2016 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.03.2016În baza art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014, aprobă concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar Projuridic IPURL şi dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei Modexim Ready To Wear SRL. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu SCP Projuridic IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie lunară de 500 lei, la care se adaugă TVA potrivit legii, dar nu mai mult de 3000 lei pe toată durata procedurii, în absenţa bunurilor în averea debitoarei. În temeiul art. 145 alin. 2 din lege, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii de 10 zile şi dispune predarea în termen de 5 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea intrării în faliment a debitoarei tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 151-153 din Legea nr. 85/2014, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei în cel mai scurt timp şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi, să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar În temeiul art. 146 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor la 23.01.2016. Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului suplimentar la 17.02.2016. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la data de 25.02.2015, iar pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi întocmirea tabelului definitiv consolidat la 16.03.2016. În temeiul art. 160 din Legea nr. 85/2014, Dispune lichidatorului judiciar întocmirea la fiecare 3 luni începând cu data începerii lichidării şi prezentarea comitetului creditorilor, a raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi a planului de distribuţie, dacă este cazul. Termen pentru continuarea procedurii 16.03.2016. Executorie. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată 14.12.2015, prin punerea sa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 1156/2015 din 14.12.2015Amână pronunţarea la data de 14.12.2015, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 11.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2015Acordă un nou termen de judecată pentru a avea loc adunarea creditorilor în vederea exprimării votului cu privire la planul de reorganizare. Dispune citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Amână judecarea cauzei la 11.12.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2015 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.11.2015Dispune afişarea la uşa instanţei a tabelului definitiv al creanţelor. Admite cererea formulată de lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată în vederea întocmirii şi depunerii la dosar a unui plan de reorganizare a societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la 13.11.2015. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2015 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.10.2015Admite cererea creditoarei DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş, privind desemnarea administratorului judiciar în procedura de insolvenţă deschisă faţă de debitoarea Modexim Ready To Wear SRL. În temeiul art. 45 lit. e) din Legea nr. 85/2014 confirmă în calitate de administrator judiciar pe Projuridic IPURL, conform deciziei din 16.06.2015, în locul administratorului desemnat provizoriu, începând cu data de 14.09.2015, cu onorariu fix de 0 lei lunar şi onorariu de succes de 20 % din sumele obţinute din valorificarea bunurilor. Dispune achitarea onorariul administratorului judiciar provizoriu Lichidări Info Consult SPRL, în sumă de 3000 lei, din fondurile obţinute în urma valorificării bunurilor debitoarei, cu ocazia întocmirii primului plan de distribuire, iar în lipsa disponibilităţilor în contul acesteia, din fondul de lichidare ORC Argeş, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. 4 şi 5 din OUG nr. 86/2006. Dispune comunicarea numirii noului administrator judiciar. Cu apel în 7 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în 14.09.2015, prin punerea sa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 14.09.2015Amână pronunţarea la data de 14.09.2015, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 4.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2015Pune în vedere administratorului judiciar ca, în următorul raport de activitate, să facă menţiunile corespunzătoare cu privire la creanţele salariale. Urmează ca toate rapoartele de activitate să fie publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. De asemenea, se pune în vedere administratorului judiciar să verifice creanţa suplimentară declarată de DGRFP Ploieşti- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi să depună dovezile publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelelor completatoare. Se acordă un nou termen de judecată pentru a se proceda la evaluarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Se citează părţile lipsă prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 4.09.2015, termen dat în cunoştinţă părţilor prezente. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2015 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.05.2015Aprobă continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale de insolvenţă a debitoarei Modexim Ready To Wear SRL. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar dovada publicării, în extras, a raportului, urmând a se publica în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă un extras al tuturor rapoartelor de activitate, conform dispoziţiilor noii legi. Amână judecarea cauzei la 15.05.2015. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2015 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 20.03.2015În temeiul art. 71 alin. 1 teza a I raportat la art. 67 al.1 lit. g) din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de debitoarea Modexim Ready To Wear SRL – prin reprezentant legal, Stan Anişoara. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală, a debitoarei Modexim Ready To Wear SRL. În temeiul art. 73 din lege, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu Lichidări Info Consult SPRL, cu sediul în Câmpulung, str. Nicolae Iorga, nr.21, bl.A40, ap.10, jud.Argeş, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o retribuţie lunară de 500 lei, la care se adaugă TVA plătită din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat. Menţine debitorului dreptul de administrare. În temeiul art.76 din Legea nr.85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75. Pune în vedere debitorului prevederile art. 82 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 83, 84 şi 96 din lege, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art.60 al.2 din lege. Administratorul judiciar provizoriu va efectua, conform art.101 din Legea nr.85/2014, inventarierea bunurilor debitorului în termen de 60 de zile de la deschidere, iar conform art.58 lit.p din lege, evaluarea acestora să se realizeze până la data stabilită pentru depunerea tabelului de creanţe. În temeiul art. 101 alin. 2 din legea 85/2014 raportat la art.902 alin.2 pct.16 Cod civil, dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În temeiul art.99 cu referire la art.100 din lege : Dispune administratorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art.100 din lege notificarea va cuprinde: - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii – 10 zile de la primirea notificării; - termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă: - 06.04.2015 declaraţiile de creanţe se vor timbra cu 200 lei, sub sancţiunea anulării; - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire a tabelului preliminar de creanţe: 23.04.2015; Tabelul preliminar va fi publicat în B.P.I.; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în B.P.I..; - termenul de soluţionare a contestaţiilor – 15.05.2015 şi de întocmire a tabelului definitiv de creanţe - 15.05.2015. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 29.04.2015. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 13.03.2015 raportul prev de art.92 din lege şi până la 03.04.2015 raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitorului în stare de insolvenţă, conform art.97 alin.1 din lege. Stabileşte termen de judecată la data de 20.03.2015 . Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicarea în B.P.I.. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.02.2015, la Tribunalul Specializat.
Incheiere de sedinta din 20.02.2015