S* P******* I**** A**** S**
ReclamantF****** B***** F******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S.C. Personal Inter Avant S.R.L în contradictoriu cu pârâtal Fisher Bianca Florina Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 600 euro, reprezentând tarif servicii de mediere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1092 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.03.2017.
Hotarare 422/2017 din 08.03.2017În vederea comunicării înscrisurilor depuse de reclamant şi efectuării adresei către pârâtă
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentantul reclamantei. În vederea citării pârâtei cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă pentru denunţarea înscrisului ca fiind fals şi pentru administrarea probei cu interogatoriu sau să-şi desemneze un mandatar cu procură specială şi autentică.
Incheiere de sedinta din 04.11.2016În vederea respectării principiului continuităţii completului, va amâna cauza şi va acorda termen de judecată la data de 04.11.2016.
Incheiere de sedinta din 23.09.2016Amânat la data de 23.09.2016 pentru citarea pârâtei şi la reşedinţa din Germania, cu menţiunea: Personal la interogatoriu şi prezentarea părţilor în faţa instanţei.
Incheiere de sedinta din 17.06.2016În vederea administrării probelor solicitate şi încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 20.05.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, în vederea studierii notelor de şedinţă depuse de pârâtă şi pentru a se depune la dosarul cauzei o copie lizibilă a contractului de muncă în discuţie.
Incheiere de sedinta din 22.04.2016