D**** G*****
Contestator InculpatÎn baza dispoziţiilor art.4251 al.7 pct. 2 lit.a Cod procedură penală, art.4251 al.4 Cod procedură penală, raportat la art. 205 al.10 Cod procedură penală, art.242 al.2 Cod procedură penală, art.202 al.4 lit.d Cod procedură penală şi art.221 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul D**** G*****, împotriva încheierii Judecătorului de Cameră Preliminară, din data de 06.01.2015, a Judecătoriei Caransebeş, pe care o desfiinţează şi, rejudecând: Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului D**** G*****, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.01.2015 până la data de 13.02.2015, inclusiv. În baza art. 221 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului D**** G***** obligaţia de a nu părăsi imobilul din mun. Reşiţa, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, respectiv Judecătoria Caransebeş. În baza art. 221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a). să se prezinte la Judecătoria Caransebeş ori de câte ori este chemat. b). să nu se apropie şi să nu comunice cu coinculpatul Doru Florin Bogdan şi cu reprezentanta părţii civile SC Pupsy SRL Cornuţel – administrator Tiuch Ioana. În baza art. 221 alin.4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce i revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Desemnează ca organ responsabil de supravegherea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin - Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare - Compartimentul de Supravegheri Judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa. Anulează formele de executare emise în temeiul încheierii nr.32 din 11.11.2014 şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă, emis de Judecătoria Caransebeş, în dosarul nr.4514/208/2014, dacă acesta nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă camerei de consiliu, azi, 15 ianuarie 2015.
Hotarare 2/2015 din 15.01.2015