Ş***** C*********
ReclamantC***** C******** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active. Respinge acţiunea civilă având ca obiect „obligaţia de a face” formulată de reclamantul, Ş***** C*********, în contradictoriu cu pârâta Comuna Cîrlibaba, prin primar, ca fiind formulată de o persoană fără legitimare procesuală activă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 decembrie 2015.
Hotarare 1009/2015 din 10.12.2015la 10.12.2015 pentru a se lua cunoştinţă de cererea de renunţare la judecată
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al pârâtei. În baza art.248 al.4 cod proc. civilă uneşte cu fondul cauzei excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei de interes în promovarea acţiunii, ridicate de pârâtă prin întâmpinare cu motivarea că pentru soluţionarea acestor excepţii sunt necesare probe comune fondului cauzei. Acordă termen la 12 noiembrie 2015, pentru acordarea cuvântului la probe, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015la 29.10.2015
Incheiere de sedinta din 24.09.2015la 24.09.2015 pentru lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 11.06.2015