S********* S****** - R********** P*** L**** S*********** N******
PetentAdmite cererea formulată de SINDICATUL „SANITAS”. Ia act de modificările intervenite în conducerea sindicatului în şedinţa Adunării generale din data de 02.12.2015, după cum urmează: …………… Dispune înscrierea modificărilor în Registrul sindicatelor aflat la grefa Judecătoriei Alexandria. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
52/2016 din 20.01.2016Amână pronunţarea la 20 ianuarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2016Amână judecarea cauzei la data de 13 ianuarie 2016. Se pune în vedere, prin adresă, reprezentantului Sindicatului Sanitas – Şovărăşteanu Niculae, precum şi numiţilor Tudorică Lidia, Costea Mircea, Vilcu Constanţa, Ghicică Viorica şi Butu Florina, să depună o copie conformă cu originalul a statutului sindicatului în forma în care era în vigoare la momentul alegerilor; Se pune în vedere, prin adresă, reprezentantului sindicatului să depună dovada mandatului de reprezentare a persoanelor care au participat la votare din partea celorlalţi membrii de sindicat, precum şi dovada convocării membrilor de sindicat pentru Adunarea generală din 02.12.2015 Se solicită compartimentului Registrul de Asociaţii şi Fundaţii din cadrul Judecătoriei Alexandria de a depune dacă există menţiuni cu privire la statutul Sindicatului Sanitas.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015