T********** G*****
Apelant InculpatDp.383/A- În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de apelantul- inculpat T********** G***** împotriva Sentinţei penale nr. 472/09.12.2015 pronunţate de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 4888/1748/2015. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi, în fond, rejudecând: În temeiul art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul T********** G***** la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art.66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal de la pronunţarea prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta a fost săvârşită în termenul de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit prin sentinţa penală nr. 20/26.01.2012, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară, în dosarul nr. 2141/249/2011, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 07.02.2012. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 20/26.01.2012, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară, în dosarul nr. 2141/249/2011, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 07.02.2012. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior dispune executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 20/26.01.2012, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară, alături de pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin prezenta, inculpatul T********** G***** având de executat în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 1 din codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art. 45 alin. 5 raportat art. 45 alin. 1 cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la pronunţarea prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dispoziţii ce nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.03.2016.
Hotarare 383/2016 din 03.03.2016Amână pronunţarea la data de 03.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2016Pentru imposibilitatea prezentării la acest termen de judecată a apelantului care are grave afecţiuni medicale şi se află internat.
Incheiere de sedinta din 25.01.2016