P******** D* P* L**** J********** R******
ApelantM******* E******
Apelant InculpatB*** V******* -** r********* l***** B*** M**** ş* B*** V*****
Intimat Parte civilăP***** V*****
Intimat Parte civilăP******* I****
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul M******* E****** împotriva sentinţei penale nr. 107/12.03.2015 a Judecătoriei Rădăuţi. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Condamnă pe inculpatul M******* E****** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin.(2) Cod penal, faptă din 08.09.2012, la pedeapsa de 200 zile amendă, în loc de 6 luni închisoare. Fixează o zi amendă la suma de 20 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4.000 lei amendă. Reduce pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, prev. de art. 257 alin.(1), (4) Cod penal, rap. la art. 193 alin.(2) Cod penal, părţi civile fiind P******* I**** şi Cucu Ovidiu, fapte din 20.09.2014, de la câte 1 an închisoare la câte 9 luni închisoare. În baza art. 38 alin.(1) lit. a), 39 alin.(1) lit. e) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare , precum şi amenda în sumă de 4.000 lei, în total, 3 ani închisoare şi 4.000 lei amendă. În baza art. 422 Cod procedură penală, deduce în continuare durata arestului la domiciliu a inculpatului, începând cu data de 12.03.2015 la zi. În baza art. 91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului şi fixează un termen de supraveghere de 3(trei) ani. În baza art. 93 Cod penal, impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.(2) Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin.(3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60(şaizeci) de zile , respectiv, la Primăria Straja sau la Primăria Rădăuţi. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 93 alin.(5) şi art. 96 Cod penal, referitoare la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul, cu rea credinţă,, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse, sau nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea apelată, până la expirarea termenului de supraveghere. În baza art. 241 Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu a inculpatului de la data pronunţării deciziei de faţă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Respinge apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** R******, ca nefondat. Cheltuielile judiciare avansate de stat din apel, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru partea civilă minoră Bâru Valentin, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.06.2015.
Hotarare 494/2015 din 15.06.2015Amână pronunţarea pentru data de 15.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică din 08.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2015Amână pronunţarea pentru data de 08.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică din 27.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2015Conform art. 362 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 208 alin. 2 - 4 şi art. 207 alin. 4 Cod procedură penală constată ca fiind legală ?i temeinică măsura arestului la domiciliu a inculpatului M******* E******, măsură pe care o men?ine. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?a publică din 06.05.2015.
Incheiere de sedinta din 06.05.2015