M****** E* F*****
InculpatM****** E* F*****
InculpatB***** L*****
Parte civilăS* K******* I**** S**
Parte civilăDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.07.2016În baza art.386 C.proc.pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Manoilă Florin. În baza art. 396 alin.(1), (2), alin.(10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Manoilă Florin la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.(1) raportat la art.229 alin. (1) lit. b şi d C. pen, cu aplicarea art. 41 alin.(1), cu ref. la art. 43 alin.5 C.pen. (fapta din data de 08/09.04.2015) În baza art.67 alin.(1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. a şi b C. pen. pe o durată de 2 ani, care se va executa potrivit art.68 C.pen. În baza art. 65 alin.(1) C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile art.65 C.pen. În baza art.397 alin.(1), raportat la art. 25 C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S* K******* I**** S**, prin administrator B***** L***** şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 200 lei, cu titlu de daune materiale. Constată că inculpatul este deţinut în altă cauză. În baza art. 274 alin.(1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 950 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 550 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale şi 400 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată. Cheltuielile privind apărătorii din oficiu (260 lei – delegaţia nr.1279/17.11.2015, 260 lei - delegaţia nr.129/04.02.2016, şi 260 lei - delegaţia nr.905/30.07.2015) rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.06.2016.
Hotarare 518/2016 din 09.06.2016amână pronunţarea pentru data de 9 iunie 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2016stabileşte termen pentru deliberare si pronunţare la data de 02.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2016pentru a da posibilitatea inculpatului de a discuta cu celelalte părţi cu privire la intervenirea unei eventuale împăcări între aceştia
Incheiere de sedinta din 20.04.2016repetare procedură de citare cu inculpat cu dispoziţie de transfer;adresă către părţile civile;repetare procedură de citare cu părţile civile;solicitare relaţii;ataşare SP
Incheiere de sedinta din 23.03.2016se introduce în cauză în calitate de personă vătămată S* K******* I**** S** şi se citează cu menţiunea că se poate constitui parte civilă în proces
Incheiere de sedinta din 24.02.2016acoră termen în vederea angajării unui apărător ales
Incheiere de sedinta din 14.12.2015