G****** I* L******** F*****
InculpatÎn baza art. 396 alin.(1), alin.(4) C.proc.pen. rap. la art. 334 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.(10) C.proc.pen. stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului Gyorodi Laurenţiu Florin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin (1) C.pen. În baza art. 396 alin.(1), alin.(4) C.proc.pen. rap. la art. 335 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.(10) C.proc.pen. stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului Gyorodi Laurenţiu Florin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin (1) C.pen. În baza art. 38 alin.(1) şi art. 39 alin.(1) lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele de 8 (opt) luni închisoare şi de 8 (opt) luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare, la care adăugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare, şi în final stabileşte în sarcina inculpatului Gyorodi Laurenţiu Florin pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) de zile de închisoare. În baza art. 83 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C.pen. În baza art. 85 alin.(1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin.(1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. În baza art.85 alin.(2) lit. g) C.pen., impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin.(3) C.proc.pen. rap. la art. 88 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.04.2016.
Hotarare 107/2016 din 28.04.2016În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea pentru data de 28.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016În temeiul art. 391 alin.1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea se va face în data de 14.04.2016.
Incheiere de sedinta din 31.03.2016În baza art. 342 rap. la art. 35 şi art. 41 C.proc.pen, constată că Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2387/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa privind pe inculpatul Gyorodi Laurenţiu Florin, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea în concurs formal, a infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prev. de art. 334 alin. 1 şi 335 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Gyorodi Laurenţiu Florin, şi fixează termen de judecată la data de 31.03.2016. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.03.2016.
Incheiere camera preliminara din 03.03.2016Recitarea inculpatului la adresa indicată în cursul urmăririi penale.
Incheiere de sedinta din 04.02.2016