B********** G*****
ReclamantM********* B******** P*** P******* G******
IntimatAdmite în parte cererea de îndreptare eroare materială. Îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea pronunţată la data de 26 ianuarie 2016, în dosarul nr. 4929/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în sensul că, la pag. 3, alin. 6, rândul 3 şi la pag. 4, alin. 1, rândul 1 şi 2, se va trece în mod corect „20,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi 100,00 lei reprezentând onorariul de avocat.“, în loc de „20,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.“ cum din eroare s-a trecut; Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 aprilie 2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.04.2016Admite cererea. Obligă debitorul Primarul General ca reprezentant al Municipiului Bucureşti să plătească, în favoarea creditorului, o penalitate în cuantum de 1.000,00 lei pe zi de întârziere, de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la executarea obligaţiei prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2141, pronunţată la data de 3 decembrie 2012 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. 8740/3/2012, îndreptată prin încheierea pronunţată la data de 2 mai 2013 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. 8740/3/2012, modificată prin decizia civilă nr. 1737R, pronunţată la data de 18 octombrie 2013 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. 8740/3/2012. Obligă debitorul să achite creditorului cheltuieli de judecată în cuantum de 20,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 ianuarie 2016.
Incheiere finala dezinvestire din 26.01.2016