P******* P* S****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul P.S., deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 304/2013 a Judecătoriei Zalău şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 433/2013, emis de Judecătoria Zalău şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1969. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, av. Popan Cătălin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2015.
Hotarare 141/2015 din 28.01.2015