U****** E**** C******
ReclamantS* P******* C*** S**
PârâtAdmite în parte cererea precizată. Constată nulitatea deciziei nr.59/02.07.2015 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Respinge celelalte pretenţii ca neîntemeiate. Sentinţă executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.11.2015, la Tribunalul Gorj.
Hotarare 4702/2015 din 19.11.2015Amânat pentru a se cita administratorul judiciar
Incheiere de sedinta din 29.10.2015