T***** F***** V*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 NCP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 NCPP, condamnă pe inculpatul TRÎNCU FLORIN-VIRGIL, cu antecedente penale, la pedeapsa de: - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 88 alin. 3 NCP, revocă amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 428 din data de 22.09.2014, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 11527/306/2014, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 07.10.2014. În baza art. 88 alin. 3 NCP, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b NCP, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 67 alin. 1 NCP, raportat la art. 66 alin. 3 NCP, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b NCP, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de un an. În baza art. 54 NCP, raportat la art. 65 alin. 1 NCP, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b NCP, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 274 alin. 1 NCPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 650 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror şi inculpat, conform art. 410 alin. 1 NCPP.
Hotarare 78/2015 din 25.11.2015Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronun?area asupra cauzei pentru data de 25.11.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2015Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză pentru data de 18.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2015Admite cererea de amânare formulată în cauză în vederea prezentării inculpatului, cererea fiind justificată.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015În baza art. 346 alin. 2 NCPP, Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 13.05.2015, emis în dosarul penal nr. 78/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, privind pe inculpatul T***** F***** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 din noul Cod penal (NCP). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T***** F***** V*****. Fixează termen de judecată la data de 30.09.2015 – C3, în şedinţă publică.
Incheiere camera preliminara din 15.07.2015