S* S***** G**** C******** S** S****** - P*** R***********
ReclamantS* A***** T**** S** D********** P*** R***********
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. SOCONI GRAND CONSTRUCT, în contradictoriu cu pârâta S.C. ALIVIO THERM SRL, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.830,94 lei reprezentând contravaloare chirie, precum şi la plata dobânzii penalizatoare, calculată de la data scadenţei fiecăreia dintre facturile pentru chirie ce fac obiectul prezentei cauze şi până la plata efectivă a debitului. Respinge celelalte pretenţii, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.08.2016.
Hotarare 3080/2016 din 04.08.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 4 august 2016. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 iulie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.07.2016Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 28.07.2016, pentru când vor fi citate părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune la dosar, în integralitate, contractul de închiriere nr. 205/26.02.2014, în copie conformă cu originalul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.06.2016.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Amână pronunţarea pentru data de 02.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2016