K***** A*****
ReclamantC*** T********** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată şi precizată de contestatorul K***** A***** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov. Anulează Decizia nr. 317955 din 14.09.2015 emisă de intimată. Obligă intimata să emită în favoarea contestatorului o nouă decizie privind acordarea pensiei anticipate parţiale, prin care să valorifice perioadele 01.08.1970-15.05.1973 şi 24.12.1976-01.04.1992 ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă, conform adeverinţei nr.34/30.01.2015 eliberate de SC Rial SRL Braşov. Obligă intimata la plata către reclamant a diferenţelor de pensie rezultate începând cu data de 01.07.2015. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 15.06.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte Cu votul consultativ al asistenţilor judiciari.
Hotarare 966/2016 din 15.06.2016Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 15.06.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2016amână pronunţarea la 8.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2016pentru a se depune dosarul administrativ
Incheiere de sedinta din 28.04.2016pentru depunerea actelor care au stat la baza emiterii deciziei atacate
Incheiere de sedinta din 31.03.2016