B********* I**
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 NCpp rap. la art. 334 alin. 3 NCp, cu aplic. art. 396 alin.10 NCpp, condamnă pe inculpatul B********* I** (date), la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă comisă la data de 02.07.2014. În baza art. 396 alin. 2 NCpp rap. la art. 336 alin. 1 NCp, cu aplic. art. 396 alin.10 NCpp, condamnă pe inculpatul B********* I** la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă comisă la data de 02.07.2014. În baza art. 67 alin. 1 NCp, interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i NCp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule – în sensul art.6 pct. 6 din OUG 195/2002, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Face aplicarea art. 38 alin. 2 NCp şi, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b NCp, contopeşte pedepsele stabilite, astfel încât inculpatului i se aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 lună închisoare), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 NCp, aplică inculpatului pedeapsa complementară, respectiv interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i NCp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule – în sensul art.6 pct. 6 din OUG 195/2002, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 NCp, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i NCp. În baza art. 91 NCp, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 NCp. În baza art. 93 alin. 1 NCp, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d NCp, impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 şi 4 NCp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile. Desemnează Primăria Munteni-Buzău şi Şcoala Gimnazială din Comuna Munteni-Buzău, ca entităţi din cadrul comunităţii unde urmează să execute obligaţia de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 404 alin. 2 NCpp, pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 96 NCp, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 NCpp, obligă pe inculpatul B********* I** la plata sumei de 250 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Hotarare 186/2016 din 16.03.2016amână pronunţarea la data de 16.03.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2016fixează termen pronunţare la 02.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2016dispune începerea judecăţii
Incheiere finala dezinvestire din 06.01.2016