A********** D************
InculpatRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Andricioaei Daniel Marius prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 195 Cod penal. Condamnă pe inculpatul A.D.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 5 ani. Pe durata executării pedepsei se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 ianuarie 2015, la zi. Constată că în cauză nu există constituire de parte civilă. În temeiul art. 109 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul pe timpul executării pedepsei la tratament de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. 1lit. b din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în sistemul naţional de date genetice judiciare. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 3.100 lei cheltuieli judiciare în care a fost inclusă şi contravaloarea expertizei efectuate de Institutul de Medicină Legală Iaşi, în sumă de 252 lei şi sumei de 35 lei contravaloarea raportului de avizare. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 iulie 2015.
Hotarare 173/2015 din 28.07.2015pentru lipsa dosarului de fond, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 21.07.2015pt. lipsa raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 07.07.2015Admite cererea inculpatului şi dispune efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.M.L. Iaşi căruia i se va înainta dosarul. Se pune în vedere Penitenciarului Botoşani să asigure prezenţa inculpatului în vedere examinării medico-legale. În temeiul art. 208 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului Andricioaie Daniel-Marius - fiul lui Liviu şi Maria, născut la 14 mai 1978 în municipiul Botoşani, domiciliat în sat Aurel Vlaicu, comuna Avrămeni, judeţ Botoşani, cu reşedinţa în municipiul Botoşani, Aleea Parcul Tineretului, nr. 6, sc. E, et. 4, ap. 39, judeţ Botoşani, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, urmând ca, în termen de 60 zile, instanţa să verifice dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, conform art. 208 alin. 4 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Incheiere de sedinta din 18.06.2015Admite cererea apărătorului inc. si dispune completarea raportului de expertiză psihiatrică, sens in care se va emite adresă catre SML Botoşani.
Incheiere de sedinta din 04.06.2015Menţine starea de arest preventiv a inculpatului A. D.-M., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, urmând ca, în termen de 60 zile, instanţa să verifice dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, conform art. 208 alin. 4 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 mai 2015. Pentru citarea şi audierea martorilor, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 19.05.2015amână cauza pt. continuitatea completului iniţial investit
Incheiere de sedinta din 12.05.2015pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 28.04.2015pt. pregătirea apărării, la cererea apărătorului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015Respinge excepţiile invocate de inculpatul A.D.M., prin apărător ales. În baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1/P/2015 din 26 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, privind pe inculpatul A.D.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.D.M.. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpat, prin apărător. În temeiul art. 348 alin. 2 raportat la art. 207 Cod procedură penală, menţine măsura arestului preventiv a inculpatului A.D.M.. Cu drept de contestaţie în ce priveşte măsura preventivă în termen de 48 ore de la comunicare. Cu drept de contestaţie în ce priveşte legalitatea actului de sesizare în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 31 martie 2015.
Incheiere camera preliminara din 31.03.2015În temeiul art. 207 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A.D., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului Andricioaie Daniel-Marius, urmând ca, în termen de 30 zile, judecătorul de cameră preliminară să verifice dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, conform art. 207 alin. 6 teza I Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă camerei de consiliu, azi, 03 martie 2015, ora 12,00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 03.03.2015