G****** C*****
InculpatSp 111/ În baza art. 334 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G****** C***** la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînregistrat. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G****** C*****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere . În baza art. 336 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G****** C*****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului . În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 9 (nouă) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 6 (şase) luni, în total urmând să execute 1 (un) an şi 3(trei) luni închisoare. În baza art. 83 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Roşiori de Vede, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere astfel: Dacă pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani inculpatul, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau săvârşeşte noi infracţiuni cu intenţie, instanţa va revoca amânarea aplicării pedepsei şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2015.
Hotarare 111/2015 din 23.06.2015Pentru a delibea amână pronunţarea la data de 23 iunie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2015Pentru administrarea probatoriilor.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015înch/faţă de imposibilitatea de prezentare a inculpatului la acest termen de judecată va amâna cauza şi va acorda termen la data de02.06.2015.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015În baza art.346 alin.2 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul penal nr. 1324/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, legalitatea sesizării instanţei în cauză prin rechizitoriul cu acelaşi număr, întocmit la data de 23.02.2015, privind pe inculpatul G****** C***** cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînregistrat, fapta prevăzuta si pedepsita de art.334 alin.1 din Codul penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapta prevăzuta şi pedepsită de art.335 alin.1 din Codul penal, şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, faptă prevăzută si pedepsită de art. 336 alin.1 din Codul penal, totul cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauză. Fixează termen fond la data de 12 mai 2015, în şedinţă publică, cu citarea inculpatului. Fără cale de atac. Prezenta se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede şi inculpatului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2015.
Incheiere camera preliminara din 21.04.2015