Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea formulată de petentul pârât Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Braşov, prin reprezentant legal, şi în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 149/MAS/05.02.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 5116/62/2015, în sensul că dobânda legală la plata căreia pârâtul a fost obligat are natura juridică a unei dobânzi legale penalizatoare. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 16.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Braşov, invocată de acesta, ca neîntemeiată. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru dobânzile legale aferente drepturilor băneşti plătite eşalonat, conform titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 329/M/08.03.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.3026/62/2009, sentinţa civilă nr.1314/M/20.09.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.5357/62/2012, sentinţa civilă nr.603/M/19.03.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.128/62/2013, sentinţa civilă nr.653/M/17.04.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.51/62/2014, pentru perioada anterioară datei de 22.07.2012, invocată de instanţă din oficiu. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământ Preuniveristar “Diaconul Coresi” Judeţul Braşov pentru şi în numele membrilor de sindicat: ŞERBAN BIANCA MIHAELA, BOD CARMEN, CIMPU MIHAELA, PETRULE EMILIA, TIMUŞ ANGELA, NEGULICI DANA, NICHIFOR-DRAGUŞEL GEORGETA, TICAN BIANCA, GRĂDINAR DANIELA, NISTOR ROXANA, PICIOREA CORNELIA, BÂSCA PAULA, CATOI DANIELA, SIDON IULIA, CIOBOTA LUCIANA şi MIRIA CLAUDIA, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă de Recuperare Hipoacuzici Braşov, prin reprezentant legal, şi Consiliul Judeţean Braşov, prin reprezentant legal, şi în consecinţă: Obligă pârâtul Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă de Recuperare Hipoacuzici Braşov, prin reprezentant legal, la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti plătite eşalonat, conform titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr.329/M/08.03.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.3026/62/2009, sentinţa civilă nr.1314/M/20.09.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.5357/62/2012, sentinţa civilă nr.603/M/19.03.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.128/62/2013 şi sentinţa civilă nr.653/M/17.04.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.51/62/2014, începând cu data de 22.07.2012 şi până la data plăţii sale efective, al cărei cuantum va fi stabilit în funcţie de plăţile eşalonate efectuate în executarea lor. Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Braşov să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor stabilite conform petitului 1. Respinge restul pretenţiilor vizând perioada anterioară datei de 22.07.2012, ca prescrise. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Braşov Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2016.
Hotarare 149/2016 din 05.02.2016