P*** P**** D**
Apelant ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* M**** C** M**** S*
Intimat PârâtS********* N******** D* T******** F******* D* M**** C** M**** S* - S******** T***********
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul PURA PETRU-DAN împotriva sentinţei civile nr. 581 din 19.02.2015 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 5150/117/2014, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Pura Petru-Dan în contradictoriu cu pârâta SNTFM „CFR MARFĂ” SA şi în consecinţă: Dispune anularea Deciziei de concediere nr. A3/1751 din data de 27.08.2014 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului pe postul şi funcţia avute anterior concedierii, aceea de mecanic ajutor locomotivă în cadrul Depoului de Locomotive Dej-Triaj. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexare, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 01.09.2014 şi până la data integrării efective. Păstrează restul despăgubirilor sentinţei atacate. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 14.06.2016.
Hotarare 90/2016 din 14.01.2016Completarea probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015