C******** I******** S*** D***
IntimatS****** R******** M***** - a************ s****** a* S* M****** S**
ContestatorP******* O******
CreditorAdmite în parte contestaţia formulată de debitoarea SC Mialsan SRL, prin administrator special Miguel Sanchez Rodriguez împotriva tabelului preliminar de creanţe, întocmit de administratorul judiciar CONTAUDIT INSOLVENT SPRL, în contradictoriu cu creditoarea PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂŞTIE şi în consecinţă: Dispune reducerea cuantumului creanţei în ce o priveşte pe creditoarea PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂŞTIE până la concurenţa sumei de 191.759 lei (creanţă garantată), urmând ca diferenţa de 24.735 lei să fie înscrisă provizoriu la masa credală, până la definitivarea titlului executoriu nr.12.117/20.07.2015. Respinge în rest contestaţia. Fără cheltuieli de judecată. În dosarul iniţial a fost stabilit termen de verificare la data de 12.01.2016. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicarea în B.P.I. Apelul şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Alba sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.11.2015.
Hotarare 851/2015 din 24.11.2015Acorda termen la data de 24.11.2015 pentru lipsa relatiilor solicitate de la Primaria Orastie.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015Acorda termen la data de 03.11.2015 pentru a se reveni cu adresa catre Primaria Orastie.
Incheiere de sedinta din 13.10.2015Acorda termen la 13.10.2015 pentru ca intimata P******* O****** să depună la dosar rela?iile solicitate de instanta.
Incheiere de sedinta din 22.09.2015Amana cauza la data de 22.09.2015 pentru a se cita creditoarea cu mentiunea de a preciza de ce pe confirmarile de primire anexate la dosar impreuna cu intampinarea apar doua societati.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015