S********* "**** T**** O***
ContestatorP************ S***** T**** O***
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatorul Sindicatul „ECO” Tg. Ocna, în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Spital Tg. Ocna. Cu drept la apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oneşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.09.2017.
Hotarare 1736/2017 din 21.09.2017Având nevoie de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2017În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei privind pe contestatorul Sindicatul „ECO” Tg. Ocna, cu sediul în Tg. Ocna, str. Tiseşti, nr. 137, judeţul Bacău, în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Spital Tg. Ocna, cu sediul în Tg. Ocna, str. Crizantemelor, nr. 9, judeţul Bacău, suspendare care va dăinui până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 151/32/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Oneşti. Cu recurs în condiţiile art. 414 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.05.2016.
Incheiere suspendare din 27.05.2016În vederea citării părţilor cu menţiunea de a pune concluzii pe suspendarea cauzei până la sluţionarea ds.nr.151/32/2016.
Incheiere de sedinta din 22.04.2016Respinge excepţia necompetenţei. Acordă termen de judecată la data de 22.04.2016, ora 8,30 – C7, pentru când vor fi citate părţile. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei.Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.03.2016.
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Având nevoie de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2016Având nevoie de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2016Pentru emiterea unei adrese intimatei cu menţiunea de a depune înscrisurile privind efectuarea reţinerilor.
Incheiere de sedinta din 05.02.2016repartizare ciclică, faţă de desfiinţarea completului C6
Incheiere de sedinta din 17.12.2015