C***** M******* P*** P*****
PetentB***** I**
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta Comuna Măgureni în contradictoriu cu intimatul B***** I** şi în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 1946318 din 03.04.2014 cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în domeniile de activitate privind efectuarea lucrărilor de curăţenie, igienizare şi de întreţinere a locurilor de agrement, a bazelor sportive şi a drumurilor publice, lucrări de curăţenie pomi şi arbori, de vegetaţie uscată a terenurilor, văruirea pomilor şi a copacilor, curăţarea şi decolmatarea şanţurilor şi după caz lărgirea acestora, curăţarea şi decolmatarea podeţelor, curăţarea malurilor, efectuarea curăţeniei şi igienizarea localităţii, efectuarea unor lucrări care nu presupun munca calificată, reparaţii, săpare şanţuri, dezăpezire drumuri, trotuare şi accesul la instituţiile publice din comună, pe o durată de 30 ore la dispoziţia Primăriei com. Măgureni, jud. Prahova. Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.12.2015.
Hotarare 4300/2015 din 09.12.2015