H***** P****
Apelant ReclamantC******* N******** D* C** F***** C** S* - S******** C****** R******* D* E********* Î********** Ş* R******** C* B****** P*** R*********** L****
Intimat PârâtRespinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Hîngan Petru, împotriva sentinţei civile nr. 408 din 12.03.2015,pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr.5247/62/2014. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2015.
Hotarare 783/2015 din 14.10.2015Se va solicita pârâtei intimate să-şi exprime punctul de vedere faţă de solicitarea formulată de reclamant, respectiv de a se lua în considerare la soluţionarea prezentei cauze, raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 9390/62/2009 al Tribunalului Braşov, dosar care a avut aceeaşi cauză şi acelaşi obiect cu prezentul dosar, iar în ipoteza în care se ia în considerare acest raport, reclamantul solicită efectuarea unei expertize tehnice. În funcţie de răspunsul primit, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate formulată în cauză de reclamantul apelant. Acordă termen de judecată la data de 14 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Admite cererea de amânare formulată în cauză, acordă un nou termen de judecată, termen la care în prezenţa părţilor instanţa va pune în discuţie cererile în probaţiune formulate prin memoriul de apel. Se vor comunica reclamantului apelant H***** P**** notele de şedinţă depuse de către pârâta intimată Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA Bucureşti – Sucursala Regională de Căi Ferate Braşov. Acordă termen de judecată la data de 16 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.07.2015