M**** L* G****** L****
InculpatP******* S***** A*******
Persoana vătămatăS******* U********** D* U****** B********
Parte civilăIn baza art. 396 alin. (1), (4) Cpp raportat la art. 83 Cp, stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei MARIN GEANINA - LAURA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 2,3 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv, revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 19, art. 397 Cpp raportat la art.1357 Cod civil şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite actiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi obligă inculpate, alături de asigurătorul SC Euroins Romania Asigurare - Reasigurare SA Bucureşti, să plătească părţii civile suma de 27.086,77 lei cu titlu de daune materiale. Ia act că persoana vătămată Pătraşcu Ştefan - Aurelian nu s-a constituit parte civilă. In baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obliga inculpata la plata sumei de 350 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica astazi, 26.08.2015.
Hotarare 70/2015 din 26.08.2015Pronunţarea se va face la data de 26.08.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.08.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 397/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, privind pe inculpata MARIN GEANINA - LAURA, trimisă în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 al.2,3 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpată. Fixează termen de judecată 12.08.2016, pentru care se vor cita inculpata, persoana vătămată Pătraşcu Ştefan - Aurelian, partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi asigurătorul Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 16.06.2015.
Incheiere camera preliminara 104 din 16.06.2015