Dosar 5298/190/2015 din 29.05.2015

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5298/190/2015
Data dosar:
29.05.2015
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Respinge cererea

    Respinge ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorii L I, C J E, C M, L J şi M A, în contradictoriu cu intimatele OTP B R SA şi D COM SRL – societate în insolvenţă, împotriva încheierilor de fixare a preţului de licitaţie pentru cele trei imobile ce face obiectul executării silite din dosar nr. 90/2015 al SCPEJ Man şi Asociaţii, încheieri emise la 03.09.2015. Respinge ca neîntemeiată contestaţiile la executare conexate, formulate de contestatorii L I, C J E, C M, L J,şi M A, în contradictoriu cu intimatele OTP B R SA, prin Sucursala Bistriţa, şi SC D C SRL, societate în insolvenţă, prin Consult Management UV IPURL, în ceea ce priveşte toate celelalte acte de executare. Numai cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2017.

    Hotarare 138/2017 din 25.01.2017
  • Sedinta din data de 09.01.2017 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână pronunţarea

    AP 25.01.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2017
  • Sedinta din data de 28.11.2016 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Termen pentru comunicare acte la intimaţi.

    Incheiere de sedinta din 28.11.2016
  • Sedinta din data de 10.10.2016 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Termen pentru a se efectua adresă la expert pentru a răspunde obiecţiunilor formulate şi încuviinţate de instanţă.

    Incheiere de sedinta din 10.10.2016
  • Sedinta din data de 12.09.2016 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Termen pentru studiu raport de expertiză şi formulare eventuale obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2016
  • Sedinta din data de 23.05.2016 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Termen pentru efectuarea expertizei.

    Incheiere de sedinta din 23.05.2016
  • Sedinta din data de 11.04.2016 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Pentru a se efectua lucrarea de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 11.04.2016
  • Sedinta din data de 22.02.2016 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Termen pentru comunicarea înscrisurilor depuse la dosar de partea reclamantă, părţii pârâte.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2016
  • Sedinta din data de 14.12.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Se va efectua o adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa pentru a comunica instanţei stadiul în care se află dosarul nr. 291/P/2014.

    Incheiere de sedinta din 14.12.2015
  • Sedinta din data de 09.11.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Se va acvira dosarul nr. 8581/190/2015.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2015
  • Sedinta din data de 21.09.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorii L I, C J E, C M M, L J şi M A, în contradictoriu cu O T P B R SA şi SC D COM SRL. Dispune suspendarea executării silite întreprinse în dosarul execuţional nr. 90/2015 al SCPEJ MAN ŞI ASOCIAŢII până la soluţionarea contestaţiei la executare care face obiectul dosarului nr. 5298/190/2015. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru contestatori şi de la comunicare pentru intimaţi, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.09.2015.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2015
  • Sedinta din data de 14.09.2015 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD