M***** A* M*****
CondamnatÎn baza art.587 C.proc.pen. raportat la art.59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art.5 C.pen., admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului MIHALY MIKLOS deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.271/2011 emis de Judecătoria Gheorgheni. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.104 C.pen., cu privire la revocarea liberării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în intervalul de timp de la liberarea condiţionată până la împlinirea duratei pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr.248/2010 a Judecătoriei Gheorgheni. În baza art. 275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2015.
Hotarare 1193/2015 din 14.12.2015