Dosar 5346/62/2015 din 30.12.2015

Radieri ca urmare a dizolvării


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5346/62/2015
Data dosar:
30.12.2015
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
Radieri ca urmare a dizolvării
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.04.2016 la ora 10:30

    Complet: CD6-CC
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov în contradictoriu cu pârâta SC A.R.Imobiliare S.R.L. Dispune radierea SC A.R.Imobiliare S.R.L. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere a SC A.R.Imobiliare S.R.L., comunicarea prezentei hotărâri către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi efectuarea publicităţii legale de către ORCT Braşov (pe pagina de internet a ONRC şi prin afişare la sediul ORCT Braşov), în condiţiile prevăzute de art. 237 al. 10 din Leg. 31/1990 şi art. 3 al. 7 din OUG 116/2009. Cu apel în termen de 30 zile de la efectuarea formalităţilor prevăzute de art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.04.2016.

    Hotarare 301/2016 din 20.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD