Dosar 5396/314/2015 din 30.07.2015

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5396/314/2015
Data dosar:
30.07.2015
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.10.2016 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ş*** V*******, pentru lipsa calităţii procesuale a acestui pârât. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată împotriva pârâţilor Căjvăneanu Dănuţa - Cătălina şi Căjvăneanu Andrei - George. Dispune ca plata onorariului apărătorului desemnat să asigure asistenţa juridică a reclamantului, avocat Grozavu Mircea, în cuantum de 260 de lei, să se efectueze din fondurile statului. Obligă reclamantul la plata către stat a sumei de 2842,20 de lei, sumă ce a fost acordată în cauză cu titlu de ajutor public judiciar. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.10.2016.

    Hotarare 3637/2016 din 07.10.2016
  • Sedinta din data de 30.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 07.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.09.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2016
  • Sedinta din data de 16.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 30.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.09.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2016
  • Sedinta din data de 05.02.2016 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Admite în parte cererea. Încuviinţează pentru petent ajutorul public judiciar în modalitatea plăţii contravalorii onorariului de avocat din oficiu, în cauza ce face obiectul dosarului nr. 5396/314/2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava. Se va emite adresă către Baroul de avocaţi Suceava, prin care se va aduce la cunoştinţă măsura dispusă de instanţă şi se va solicita desemnarea unui avocat care să acorde asistenţă juridică pârâtului, conform dispoziţiilor art. 68 şi urm. din Legea nr. 51/1995. Dispune reducerea taxei judiciare de timbru stabilită în dosarul nr. 5396/314/2015 al Judecătoriei Suceava, de la cuantumul de 5165 lei la suma de 2582,5 lei. Pune în vedere reclamantului ca, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aşa cum a fost redusă, respectiv 2582,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de reexaminare urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.02.2016.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2016
  • Sedinta din data de 02.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    În temeiul art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, anulează cererea. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.09.2015.

    Incheiere finala dezinvestire din 02.09.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD