U******* A************ T********** N********
PetentD**** I***
IntimatAdmite cererea formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA NICULIŢEL în contradictoriu cu intimatul D**** I***. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicate intimatului în cuantum de 400 lei prin procesul-verbal de contravenţie seria AP nr. 1298132 întocmit la data de 15.10.2012, cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii de 45 ore în favoarea unităţii administrativ – teritoriale a comunei Niculiţel, jud. Tulcea, urmând ca primarul unităţii administrative teritoriale să stabilească conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care acesta va executa sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 decembrie 2015.
Hotarare 3992/2015 din 29.12.2015amână pronunţarea la data de 29.12.2015
amână pronunţarea cauzei la data de 15.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2015