C***** V******
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtT***** G*******
IntervenientAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 21.000 euro, echivalentul în lei, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 13,3 lei, cu titlu de daune materiale. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.600 lei, reprezentând onorariul expertului pentru efectuarea expertizei în dosarul penal, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată, azi, data de 25.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 861/2019 din 25.03.2019Amână pronunţarea pentru data de 25.03.2019. Pronunţată, azi, data de 18.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019În vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 21.01.2019Respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată. Menţine suspendarea cererii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.02.2018.
Incheiere suspendare din 26.02.2018Amână pronunţarea la data de 26.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2018In baza art.413 alin.1 pct.2 C.proc.civ. suspendă judecata cererii de chemare in judecata pana la solutionarea definitiva a dosarului penal nr.217/P/2014, inregistrat la Parchetul de pe langa Judecatoria Radauti. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţata in şedinţă publică, azi, 02.09.2015.
Incheiere suspendare din 02.09.2015lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 08.07.2015