S********** F***************
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 şi 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen , art.396 alin.10 C.proc.pen stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului STĂNCIULESCU FLORIAN VALENTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. În baza art. 83 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Ialomiţa la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Răduleşti sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Răduleşti, la alegerea consilierului de probaţiune, pe o perioadă de 30 de zile, în condiţiile art. 52 din Legea nr. 253/2013; În baza art. 86 alin.1 şi 2 din C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) - e) şi art. 85 alin. 2 lit. b din C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Ialomiţa. În baza art. 404 alin.3 C.proc.pen. şi art. 83 alin.4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra necesităţii unei bune conduite viitoare şi asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere. În baza art. 274 alin.1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (300 lei în faza de urmărire penală şi 300 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.12.2015.
Hotarare 289/2015 din 04.12.2015Amână pronunţarea la data de 04.12.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2015amână pronunţarea la data de 26.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2015în vederea lămuririi situaţiei juridice a inculpatului
Incheiere de sedinta din 07.10.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5897/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul S********** F*************** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.pen. şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S********** F***************. Fixează termen de judecată pe fondul cauzei la data de 07.10.2015 pentru când se va cita inculpatul. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19.08.2015.
Incheiere camera preliminara din 19.08.2015