S* O***** S**
DebitorM*********** I****
LichidatorS* E*** E****** R****** S*
CreditorE** C***** F****** D**
CreditorS* A*** S*
CreditorAprobă raportul lichidatorului judiciar M*********** I****. În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii de faliment a debitorului SC OPTIONS SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel, care se poate depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 16 aprilie 2019.
Hotarare 179/2019 din 16.04.2019Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 3 ianuarie 2019, prin care s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar privind formularea căii de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al debitorului. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul soluţionării în mod irevocabil a cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului (dosar nr. 5473/86/2013*/a3 al Tribunalului Suceava) şi al întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a aprobat solicitarea creditorului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul soluţionării cererii de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului (dosar nr. 5473/86/2013*/a3 al Tribunalului Suceava) şi al întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 10 mai 2018, prin care s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar de modificare a regulamentului de vânzare pentru bunurile mobile specifice activităţii de alimentaţie publică astfel: 3 şedinţe lunare la preţul de 40% din valoarea de evaluare; 3 şedinţe lunare la preţul de 30% din valoarea de evaluare. Constatând că împotriva planului de distribuire nr. 2/5.06.2018 privind suma de 25.000 de lei nu au fost formulate contestaţii, va lua act de acest fapt şi îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze la efectuarea plăţilor. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 14.11.2017Constatând că împotriva planului de distribuire nr. 1/19.06.2017 privind suma de 842.000 de lei nu au fost formulate contestaţii, va lua act de acest fapt şi îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze la efectuarea plăţilor. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării, cu menţiunea că toate înscrisurile vor fi depuse la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 7 iunie 2017, prin care s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar de modificare a regulamentului de vânzare a bunurilor mobile specifice activităţii de alimentaţie publică rămase în averea debitorului, libere de sarcini astfel: 3 şedinţe lunare de licitaţie publică la preţul reprezentând 70% din valoarea de evaluare; 3 şedinţe lunare de licitaţie publică la preţul reprezentând 60% din valoarea de evaluare; 3 şedinţe lunare de licitaţie publică la preţul reprezentând 50% din valoarea de evaluare. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al hotărârii adunării creditorilor din data de 10 noiembrie 2016, prin care s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar de modificare a regulamentului de vânzare „în bloc” pentru bunurile debitorului. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 22.03.2016Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din data de 8 octombrie 2015, prin care: s-a aprobat raportul de evaluare a bunurilor mobile ale debitorului: s-a aprobat vânzarea „în bloc sau individuală” a bunurilor mobile prin licitaţie publică pornind de la preţul stabilit prin raportul de evaluare. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 29.09.2015Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor din data de 23 aprilie 2015, prin care: s-a aprobat raportul de evaluare a activelor debitorului la suma totală de 267.010 EUR, fără TVA; s-a aprobat vânzarea „în bloc” a activelor debitorului prin licitaţie publică pornind de la preţurile stabilite în rapoartele de evaluare. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 09.06.2015