Dosar 5477/258/2015 din 10.12.2015

Infracţiuni la legea privind înterzicerea unor organizaţii şi a unor simboluri(OUG31/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5477/258/2015
Data dosar:
10.12.2015
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
Infracţiuni la legea privind înterzicerea unor organizaţii şi a unor simboluri(OUG31/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2017 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul P***** J**** L*****, la pedeapsa de 300 de zile-amendă, în cuantum de 9.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de „,Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvârşită prin orice mijloace, în public”, prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002 (forma în vigoare la data de 06.06.2014). În temeiul art. 66 alin. (1) lit. g) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a exercitării dreptului de a desfăşura pe teritoriul României activitatea de muzician, care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Pune în vedere inculpatului obligaţia prevăzută de art. 559 alin. (1) C. proc. pen., de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii şi prevederile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 200 lei în cursul urmăririi penale). Suma de 260 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (delegaţie nr. 0126/2017) precum şi cheltuielile de traducre rămân în sarcina statului şi se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 407 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., dispune traducerea minutei pentru a fi comunicată în limba maghiară inculpatului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03.07.2017.

    Hotarare 600/2017 din 03.07.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 3 iulie 2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.06.2017
  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 15:00

    Complet: C8
  • Încheiere

    STABILEŞTE TERMEN PENTRU DELIBERARE ŞI PRONUNŢARE LA DATA DE 15.06.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 15:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 22.03.2017
  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 15:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    cerere amânare

    Incheiere de sedinta din 25.01.2017
  • Sedinta din data de 14.12.2016 la ora 15:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    pentru continuitatea completului amână cauza la 25.01.2017 pentru care se citează inculpatul la adresa de domiciliu din Ungaria.

    Incheiere de sedinta din 14.12.2016
  • Sedinta din data de 07.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    încuviinţează cererea de amânare. dispune citarea inculpatului la adresa din Ungaria amână judecarea cauzei la 30.11.2016. CONFORM REZOLUŢIEI/13.09.2016 PRESCHIMBĂ TERMENUL DE JUDECATĂ DIN 30.11.2016 ÎN 14.12.2016.

    Incheiere de sedinta din 07.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD