R*** A***** V****
InculpatI**** A***** J*****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul RAV la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. Constată că fapta care face obiectul prezentei cauze este concurentă cea pentru care s-a dispus condamnarea prin Sentinţa penală nr. 273/22.09.2014 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul penal nr. 4867/328/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 714/A/19.05.2015 şi că a fost săvârşită în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilite prin Sentinţa penală nr. 27/22.01.2014 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul penal nr. 5702/328/2013, definitivă la 04.02.2014. Constată că prin Sentinţa penală nr. 273/22.09.2014 s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilite prin Sentinţa penală nr. 27/22.01.2014. În temeiul art. 10 din Legea 187/2012, art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 40 alin. 1 şi 2 din Codul penal, descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele avute în vedere la pronunţarea Sentinţei penale nr. 273/22.09.2014, astfel: - 1 an închisoare – S.P. 27/2014; - 1 an şi 10 luni închisoare – S.P. 27/2014; - 1 an şi 4 luni închisoare – S.P. 273/22.09.2014; CONTOPEŞTE pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedepsele sus-menţionate, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare(1/3 din restul pedepselor - spor care îl include şi pe cel de 2 luni închisoare stabilit prin S.P. 273/22.09.2014) inculpatul urmând să execute în final 2 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 2, art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5, art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. Deduce din pedeapsa stabilită perioada executată in baza Sentinţei penale nr. 273/2014 respectiv din 12.04.2016 – la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 351/2014 şi emiterea unui nou mandat. Constată că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1030 lei(30 lei avansate în cursul urmăririi penale şi 1000 lei avansate în cursul judecăţii). Încuviinţează onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Guşan Daniela în cuantum de 260 de lei sumă care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.05.2016.
Hotarare 162/2016 din 13.05.2016lipsă timp deliberare
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2016Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 09.05.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2016lipsă martori
Incheiere de sedinta din 06.04.2016Încuviinţează onorariul traducătorului autorizat Ţigănaş Leontin pentru traducerea(în regim de urgenţă), în limba română din limba germană, a 5 pagini în format A4, în dosarul penal nr. 5494/328/2015, onorariu care va fi suportat din Fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu de la 24.03.2016
Incheiere de sedinta din 24.03.2016audiere martori
Incheiere de sedinta din 02.03.2016În temeiul art. 68, alin. 1 şi 5 raportat la art. 64, alin. 1, lit. f din Codul de procedură penală, admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Cristina Pop în dosarul penal nr. 5494/328/2015. Cauza va fi repartizată aleatoriu. Fără cale de atac. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.02.2016.
Incheiere abtinere din 29.02.2016admite cererea
Incheiere de sedinta din 27.01.2016lipsă procedură cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 20.01.2016admite cererea
Incheiere de sedinta din 23.12.2015admite cererea
Incheiere de sedinta din 16.12.2015lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 16.12.2015lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 25.11.2015