P****** L******** C*******
CondamnatRespinge, ca nefondată, cererea de liberare condiţionată privind pe petent –condamnat P****** L******** C******* , deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Menţine termenul fixat de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionata din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată. Obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iulie 2015.
Hotarare 1451/2015 din 15.07.2015Admite declaratia de abţinere formulată de judecător Cameniţă Daniela în dosarul penal nr. 5527/225/2015 privind pe condamnatul P****** L******** C*******. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 29.06.2015 în şedinţă publică, la sediul instanţei.
Incheiere abtinere 86/2015 din 29.06.2015Trimiterea cauzei la completul imediat următor specializat în materie penală în vederea soluţionării cererii de abţinere. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.06.2015.
Incheiere de sedinta din 29.06.2015