P************ V******* N******
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 2 CP cu aplicarea art. 5 şi art 396 alin. 10 CPP condamnă pe inculpatul P************ V******* N******… la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C.p. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În temeiul art. 93 alin. 1, 2 şi 3 CP, impune condamnatului respectarea următoarelor obligaţii : să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de consilierii de probaţiune; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; să presteze pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile,în cadrul Primăriei Sector 2 Bucureşti, astfel cum se va stabil de către serviciul de probaţiune în funcţie de aptitudinile şi pregătirea socio-profesională a inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 CP, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că inculpatul nu a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză. În temeiul art. 274 alin. 2 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2015.
Hotarare 628/2015 din 26.11.2015Amână pronunţarea la data de 26.11.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4318/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti privind pe inculpatul P************ V******* N******, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P************ V******* N******. Fixează termen de judecată la 12.11.2015, pentru când se citează inculpatul. Se va emite adresă pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15.10.2015.
Incheiere camera preliminara din 15.10.2015