Dosar 5581/285/2015 din 02.12.2015

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5581/285/2015
Data dosar:
02.12.2015
Instanta:
Judecătoria Rădăuți
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.06.2017 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală rap. la art. 61 alin. 1-4 lit. c C. penal, condamnă pe inculpatul AL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. 2 C. penal la pedeapsa de 4000 lei amendă penală. În temeiul art. 61 al. 2, 3 şi 4 lit. c Cod penal, constată că amenda aplicată inculpatului corespunde unui nr. de 200 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 20 lei. Pune în vedere inculpatului, dispoziţiile art. 63 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 64 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dacă, din motive neimputabile, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. În baza art. 72 C. penal deduce din pedeapsă durata reţinerii de 24 de ore, începând din 15.08.2014, ora 14.05 şi până la 16.08.2014, ora 14:05. Constată încetată de drept la data de 2 aprilie 2015 măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Avram Lilian. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. procedură penală, obligă pe inculpatul AL la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. 2. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală rap. la art. 61 alin. 1-4 lit. c C. penal, condamnă pe inculpatul AD, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 teza I C.P. În temeiul art. 61 al. 2, 3 şi 4 lit. c Cod penal, constată că amenda aplicată inculpatului corespunde unui nr. de 200 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 10 lei. Pune în vedere inculpatului, dispoziţiile art. 63 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 64 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dacă, din motive neimputabile, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. procedură penală, obligă pe inculpatul AD la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. 3 . În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală condamnă pe inculpatul AF, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 teza I C.P. Constată că prezenta faptă este concurentă cu cea pentru care inculpatul AFa fost condamnat prin sentinţa penală nr. 281 din data de 29 iulie 2015 a Judecătoriei Suceava, dată în dosarul 132/314/2015 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 18.08.2015. În baza art. 85 C. penal din 1969 rap. la art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicarea a Noului Cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentinţa nr. 281 din data de 29 iulie 2015 a Judecătoriei Suceava, dată în dosarul 132/314/2015 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 18.08.2015 şi repune în individualitatea lor pedepsele de 2 (doi) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie, sub aspectul infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2016, cu aplic. art. 74 lit. a C. penal din 1969 , art. 76 lit. c C. penal din 1969, art. 5 alin. 1 C. penal, 349 alin. 2 C. procedură penală, art. 375 C. procedură penală şi art. 396 alin.10 C. procedură penală. În baza art. 38 alin. 2 C. penal, art. 39 alin. 1 lit. b C. penal şi art. 40 C. penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor reprezentând 1/3 din pedeapsa de 6 luni, respectiv 2 luni, inculpatul AF având de executat 2 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsă principală şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedepse complementară şi accesorie. În baza art. 91 Cod penal , suspendă executarea pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare sub supraveghere, termenul de încercare fiind de 3 ani , cf. art. 92 C. penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţa penală nr. 281 din data de 29 iulie 2015 a Judecătoriei Suceava, dată în dosarul 132/314/2015 a Judecătoriei Suceava, respectiv de la data de 18.08.2015. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 2 C. penal impune inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal dispune ca pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, inculpatul AF să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare în Primăria mun. Rădăuţi, jud. Suceava sau Primăria com. Volovăţ, jud. Suceava. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. procedură penală, obligă pe inculpatul AF la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. 4. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală rap. la art. 61 alin. 1-4 lit. c C. penal condamnă pe inculpatul CII, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 teza I C.P. În temeiul art. 61 al. 2, 3 şi 4 lit. c Cod penal, constată că amenda aplicată inculpatului corespunde unui nr. de 200 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 10 lei. Pune în vedere inculpatului, dispoziţiile art. 63 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 64 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dacă, din motive neimputabile, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. procedură penală, obligă pe inculpatul CII la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. 5. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală rap. la art. 61 alin. 1-4 lit. c C. penal condamnă pe inculpata LA, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 teza I C.P. În temeiul art. 61 al. 2, 3 şi 4 lit. c Cod penal, constată că amenda aplicată inculpatei corespunde unui nr. de 200 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 10 lei. Pune în vedere inculpatei, dispoziţiile art. 63 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 64 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dacă, din motive neimputabile, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. procedură penală, obligă pe inculpata LA la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 6 iunie 2017.

    Hotarare 426/2017 din 06.06.2017
  • Sedinta din data de 26.05.2017 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    În temeiul disp.art.391 alin.2 Cod proc.penală amână pronunţarea la data de 06 iunie 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2017
  • Sedinta din data de 18.05.2017 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 26 mai 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2017
  • Sedinta din data de 13.04.2017 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    adresă către IPJ Botoşani

    Incheiere de sedinta din 13.04.2017
  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    Pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 12:00

    Complet: C12
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 12.01.2017
  • Sedinta din data de 17.11.2016 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    Pentru administrare probatoriu.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2016
  • Sedinta din data de 20.10.2016 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    Pentru administrare probatoriu.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2016
  • Sedinta din data de 29.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 29.09.2016
  • Sedinta din data de 29.06.2016 la ora 8:30

    Complet: C12
  • Amână cauza

    Cerere amânare pentru angajare apărător.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD