Dosar 558/1372/2015 din 23.11.2015

omorul (art.188 NCP) tentativă la omor


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 558/1372/2015
Data dosar:
23.11.2015
Instanta:
Tribunalul pentru minori și familie Brașov
Departament:
minori si familie
Obiect:
omorul (art.188 NCP) tentativă la omor
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-D-penal
  • Măsuri educative

    În baza art.124 C.p., cu aplicarea art.114 al.2 lit.b, art.115 al.1 pct.2 lit.a C.p., art.124 C.p., ia faţă de inculpatul minor O**** M*****, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor”, prev. de art.32 C.p. rap. la art.188 al.1 C.p., cu aplicarea art.113 şi urm. C.p. În baza art.127 C.p., raportat la art.72 C.p., scade din durata măsurii educative privative de libertate, astfel aplicată, perioada reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului O**** M*****, de la 31.10.2015 şi până la data de astăzi – 10.03.2016. În baza art.399 al.1, al.3 lit.d şi al.4 C.p.p., constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului O**** M***** (mandat de arestare preventivă nr.14/UP/31.10.2015 emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov) şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Prezenta sentinţă este executorie în ceea ce priveşte dispoziţiile privind măsura preventivă. În baza art.19-21 şi art.25 C.p.p., cu aplicarea art.397 C.p.p. şi art.1357 şi urm. C.civ. şi art.1372 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DRĂGAN SORIN NICOLAE, asistat de ocrotitor legal DRĂGAN ELENA, cu acelaşi domiciliu şi, în consecinţă: Obligă inculpatul O**** M*****, în solidar cu părţile responsabile civilmente O**** C**** şi G*** P******, la plata către partea civilă DRĂGAN SORIN NICOLAE a sumei de 5000 euro, în echivalent lei la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile, respectiv daune morale. Respinge restul pretenţiilor formulate pentru partea civilă minoră. În baza art.19-21 şi art.25 C.p.p., cu aplicarea art.397 C.p.p. şi art.1357 şi urm. C.civ. şi art.1372 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** B*****, şi, în consecinţă: Obligă inculpatul O**** M*****, în solidar cu părţile responsabile civilmente O**** C**** şi G*** P******, la plata către partea civilă S******* C***** J******* D* U****** B***** a sumei de 6458, 98 lei, cu titlu de despăgubiri civile, respectiv daune materiale. În baza art.112 al.1 lit.b C.p. dispune confiscarea specială de la inculpatul O**** M***** a briceagului aflat în coletul nr.3 (d.u.p. nr.80MF/P/2015). În temeiul art.197 al.1 C.p.p. şi art.162 al.1,3 C.p.p. constată că obiectele de îmbrăcăminte ridicate în cursul urmăririi penale (coletele nr.1,2 – d.u.p. nr.80/MF/P/2015) constituie mijloace materiale de probă şi rămân ataşate la dosarul cauzei. În temeiul art.274 al.1,3 C.p.p. obligă inculpatul minor O**** M*****, în solidar cu părţile responsabile civilmente O**** C**** şi G*** P******, la plata către stat a sumei de 786 lei (din care suma de 286 lei cheltuieli judiciare în cursul de urmărire penală), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, sumă în care nu se includ onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, care se suportă de către stat. În baza art.276 al.1,2 C.p.p. obligă inculpatul minor O**** M*****, în solidar cu părţile responsabile civilmente O**** C**** şi G*** P******, la plata către partea civilă DRĂGAN SORIN NICOLAE a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, respectiv onorariu avocaţial. În baza art.399 al.5 C.p.p., dispune comunicarea prezentei şi către Centrul de Detenţie pentru Minori şi Tineri Craiova. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

    Hotarare 4/2016 din 10.03.2016
  • Sedinta din data de 02.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-D-penal
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea din nou pentru data de 10.03.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2016
  • Sedinta din data de 16.02.2016 la ora 11:00

    Complet: C2-D-penal
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru data de 02.03.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2016
  • Sedinta din data de 27.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-D-penal
  • Amână cauza

    Pentru continuarea cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor

    Incheiere de sedinta din 27.01.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C2-D-penal
  • Amână cauza

    Pentru audierea martorilor

    Incheiere de sedinta din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 18.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C2-D-penal
  • Termen intermediar

    În baza art. 346 al. 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauză. Acordă termen la 14.01.2016, ora 9, sala M, pentru care se citează părţile. Acordă termen intermediar, în continuare, în timpul judecăţii, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive dispuse în cauză. Definitivă.

    Incheiere camera preliminara din 18.12.2015
  • Sedinta din data de 18.12.2015 la ora 09:00

    Complet: TERMEN INTERMEDIAR---C2-D-penal
  • Amână cauza

    În baza art.208 al.2-4 şi art.362 C.p.p., cu aplicarea art.223 al.2 C.p.p. şi art.243 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia şi menţine măsura arestării preventive a inculpatului O**** M*****,trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, prev. şi ped. de art.32 C.p. rap. la art.188 al.1 C.p., cu aplicarea art.113 şi urm. C.p. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2015
  • Sedinta din data de 25.11.2015 la ora 08:45

    Complet: TERMEN INTERMEDIAR---C2-D-penal
  • Amână cauza

    În baza art.207 al.2,4 C.p.p., cu aplicarea art.223 al.2 C.p.p. şi art.243 C.p.p., constată legalitatea şi temeinica şi menţine măsura arestării preventive a inculpatului O**** M*****,trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, prev. şi ped. de art.32 C.p. rap. la art.188 al.1 C.p., cu aplicarea art.113 şi urm. C.p. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

    Incheiere camera preliminara din 25.11.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD