G** L**** I*****
Apelant PârâtS* B**** M**** S** O*****
Apelant PârâtM******* T*****
Intimat ReclamantAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 395/D/24 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Satu Mare – Secţia I civilă – în dosarul nr. 66/111/2014, în sensul că: Obligă pârâtele în solidar să achite reclamantului despăgubiri morale în cuantum de 3.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume, în loc de 10.000 euro sau echivalentul în lei. Respinge cererea de obligare a pârâtelor să publice integral hotărârea de sancţionare sub titlul „Anunţ judiciar”, pe cheltuiala lor, pe prima pagină a săptămânalului „Bihoreanul”, precum şi publicarea pe cheltuiala lor a aceleiaşi hotărâri şi în formatul electronic al săptămânalului, sub sancţiunea acordării de daune cominatorii, ca nefondată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07 octombrie 2015
Hotarare 727/2015 din 07.10.2015Amână pronunţarea pentru data de 07 octombrie 2015, ora 13,00. Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2015